30.1 C
Craiova
miercuri, 20 august, 2025
Știri de ultima orăLocalCraiova: "Gânduri printre rânduri" de Ziua Culturii Naţionale

Craiova: „Gânduri printre rânduri” de Ziua Culturii Naţionale

Opera Română Craiova, în parteneriat cu Departamentul de Arte al Universităţii din Craiova, aduce pe scenă, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, spectacolul de cântec, poezie şi dans intitulat „Gânduri printre rânduri”. Manifestarea va avea două reprezentaţii – prima pe 16 ianuarie, de la ora 19:00, în sala de spectacol a Operei Române Craiova, iar cea de-a doua pe 17 ianuarie, de la ora 17:00, în Aula Buia a Facultăţii de Agronomie. Muzica şi poezia românească vor răsuna în sălile de spectacol. Nu vor lipsi nici momentele de dans, iar Livia Enculescu va aduce în faţa publicului acorduri minunate de violoncel, acompaniată fiind de Irina Stratulat la pian. Pe scenă vor evolua studenţi din cadrul Departamentului de Arte al Universităţii din Craiova, sub coodonarea profesorilor lor, respectiv Diana Ţugui (Colectivul de muzică) şi Haricleea Nicolau (Colectivul de teatru), alături de corul şi ansamblul de balet al Operei Române Craiova. Regia spectacolului îi aparţine actorului, şi în acelaşi timp directorului artistic al Operei Române Craiova, Cosmin Vasilescu. Coregrafia poartă semnătura actorul Laurenţiu Nicu, iar scenografia este creaţia lui Răsvan Drăgănescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS