Salonul Naţional de Fotografie-Document, aflat la cea de-a şasea ediţie, şi-a deschis astăzi porţile pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. „Este o manifestre cu caracter inedit, un salon cu o ediţie retrospectivă într-o formă mai nouă. Am adus în spaţiul public un fragment din Muzeul Olteniei. Este a doua manifestare dintr-o strategie nouă a instituţiei noastre de cultură, ‘Descoperă secretele Olteniei’, o strategie care a debutat cu Noaptea muzeelor şi pe care vrem să o continuăm şi în care să punem în valoare nu numai patrimoniul muzeului, ci şi obiceiurile şi tradiţiile locului”, a precizat Florin Ridiche, directorul Muzeului Olteniei.
În fiecare seară între orele 21:00-22:00, publicul craiovean este invitat şi la proiecţie de film documentar: „Ropotinul”, „Nunta la Galicea (Dolj)” şi „Focurile de joimari” vor completa tabloul tradiţiilor şi obiceiurilor de la sate.
De asemenea, publicul vizitator îşi poate lăsa impresiile în Cartea de oaspeţi de pe peretele situat la ieşirea din labirintul expoziţional.
Editor: Oana Olaru

