Şeful Jandarmeriei Capitalei, generalul de brigadă Eugen Meran, a fost demis din funcţie, a anunţat în această seară ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, informează Agerpres.ro. Eugen Meran a preluat conducerea Jandarmeriei Capitalei în noiembrie 2010. „Domnul general Meran a fost demis. Este pus la dispoziţie pentru că este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat atunci (la protestele de stradă din 2012 – n.r.)”, a afirmat Radu Stroe, la plecarea de la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Aseară, într-o intervenţie telefonică la postul de televiziune Antena 3, ministrul Afacerilor Interne a declarat că va începe un control administrativ pe linia MAI privind ceea ce s-a întâmplat la protestele de anul trecut.
La sfârşitul anului trecut, şeful Jandarmeriei Capitalei a fost atenţionat, alături de un şef serviciu în cadrul aceleiaşi structuri, după o anchetă internă ca urmare a unor sesizări venite din partea presei, potrivit cărora la parada de 1 Decembrie ar fi fost infiltrate în mulţime persoane suspectate că ar fi instigat oamenii veniţi să asiste la eveniment.