Deputatul liberal Horaţiu Buzatu şi-a pus ieri cenuşă în cap pentru votul dat în favoarea măririi salariilor la profesori, spunând că a votat în necunoştinţă de cauză. Nu mai departe de săptămâna trecută, acelaşi deputat declara că există bani pentru mărirea cu 50% a lefurilor cadrelor didactice.
Deputatul a ţinut să ia apărarea executivului, spunând că şocul suferit de Bursa românească a fost cauzat în mare parte de parlamentari care au „aprobat cu foarte mare uşurinţă acea mărire de 50%“ pentru profesori. Buzatu a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că deputaţii nu au ştiut cum ar putea afecta decizia luată în legislativ economia şi bugetul României, însă guvernul a avut grijă să avertizeze aleşii atunci când legea a fost dezbătută în Senat. „Legea cadrelor didactice a fost discutată şi în Senat. Ministerul Economiei şi Finanţelor a avertizat pe 12 aprilie 2008 despre impactul macroeconomic şi bugetar în adoptarea legii“, a spus Buzatu. Deputatul a declarat săptămâna trecută referitor la acest subiect că există bani la buget pentru măririle salariale şi că, probabil, singurul mod în care va fi afectat bugetul este acela că primăriile de anumite culori nu vor mai primi bani cu dedicaţie, adică pomeni electorale.
Buzatu: Subiectul a fost tratat electoral şi politicianist
Cauza pentru care toţi parlamentarii s-au bulucit să mărească salariile profesorilor a fost identificată de deputatul doljean Buzatu în lipsa de informare. Ieri, alesul care candidează pe Colegiul nr. 2 Craiova pentru Camera Deputaţilor a recunoscut că a primit o informare de la partid acum trei zile privind efectele măririi salariale, spunând că subiectul a fost tratat de parlamentari „electoral şi politicianist“. Mai mult, în opinia deputatului, declaraţiile făcute de sindicalişti şi anumiţi oameni politici „au ajutat ca Bursa de Valori Bucureşti să fie închisă pentru o zi“. „Eu vă spun sincer că am votat pentru că, din documentele pe care le-am avut la dispoziţie, mi s-a părut o măsură legitimă şi corectă, o măsură firească şi normală“, a spus Buzatu, acesta precizând faptul că, în general, deciziile luate în plen sunt aceleaşi cu cele luate în cadrul Comisiei de buget-finanţe, care a aprobat în acest caz proiectul de lege.

