Problemele de suflet ale copiilor şi adolescenţilor nu mai interesează pe nimeni. Nu mai atrag atenţia decât sinuciderile. Anual, aproape 20.000 de tineri trec pragul Secţiei de Neuropsihiatrie Infantilă din Craiova, unii dintre aceştia aflându-se deja sub tratament.
Ascunsă în spatele blocurilor de pe strada Severinului, Secţia de Neuropsihiatrie Infantilă pare un imobil vechi şi nefolositor, cu gratii la parter, tencuială căzută şi negreală pe ziduri, care pune pe fugă părinţii copiilor cu probleme. „Şi este cea mai bună achiziţie făcută în 1997, pentru care ne-am luptat vreo doi ani“, mărturiseşte conducerea instituţiei. Patru medici – trei neuropsihiatri şi un psihiatru – vin aici zilnic pentru cei 20-40 de copii care au nevoie de consultaţie şi tratament. Registrele contabilizează între 18 şi 20.000 de mici pacienţi pe an. „Unii dintre aceştia se află însă sub monitorizare, nu vin pentru prima dată“, precizează medicul primar, şef de secţie. Sunt puţine centre de sănătate mintală în ţară, iar Craiova se numără printre oraşele care nu au încă unul. Anul trecut, când peste 80% din fondurile alocate acestui sector, la nivel naţional, au fost returnate pentru că birocraţia şi timpul n-au permis implementarea proiectelor, un astfel de centru destinat copiilor şi adolescenţilor, în valoare de 800.000 de lei, a apărut pe hârtie, însă era prea târziu. Acum, proiectul zace în sertar, aşteptând noi tranşe de bani. Până atunci, clădirea cu cele două etaje face din cabinetul medicului sală de aşteptare şi salon de consultaţii, în care o minge primită cadou şi doi ursuleţi mari fac tot ce le stă în putinţă să distragă atenţia prichindeilor de la ciocănelul pentru reflexe şi stetoscopul rece.
Diagnosticul orgoliului
Nu-i uşor să fii medic psihiatru. Nu-i uşor să descifrezi tainele sufletului, nici pe cele ale creierului, mai ales când oamenii de ştiinţă au descoperit abia un sfert din funcţiile sale. „Este meseria în care se fac cele mai multe erori, mai ales din orgolii profesionale. La 30 de ani, eşti mândru că ai pus tu primul diagnosticul de schizofrenie unui tânăr de 16 ani. La 60, păleşti. Iar dacă puştiul are 12 ani şi ştii că boala, cu cât e mai timpurie cu atât e mai de prost augur, te îngrozeşti. Din fericire, în aceste cazuri medicul face cel mai bine echipă cu părinţii, care îşi îndreaptă toată energia asupra copilului. Cad însă în extremă în încercarea disperată de a-l face bine şi pleacă urechea la tot soiul de escroci, îşi vând apartamentele pentru fel de fel de tratamente închipuite la Beijing sau în alte părţi. Fie dintr-un sentiment de culpă, dacă ne luăm după Freud, fie din cauza altor factori, toată energia e focalizată pe acest copil. Dacă mai există şi alţii, ajung să-i neglijeze, să-i marginalizeze“, a povestit şeful secţiei din experienţa acumulată.
Responsabilitatea părinţilor
Acum e linişte, puştii sunt la ştranduri şi pe malul mării. Vin doar părinţii cu copii mici. În septembrie, se adună însă toate eşecurile şcolare din anul precedent, povestesc cadrele medicale. Adresabilitatea la medic, mai ales la cel psihiatru, este însă aproape zero. „Per ansamblu, nu suntem nici mai bolnavi, nici mai sănătoşi decât alţii. Să nu credeţi că europenii nu au schizofrenicii sau bolnavii lor de epilepsie.
Ceea ce ne caracterizează pe noi în acest moment, însă, mai ales de când a luat amploare fenomenul migraţiei sau nebunia pentru carieră şi bani, este lipsa atenţiei faţă de nevoile tinerilor. Însă, problemele de suflet nu mai interesează pe nimeni, decât atunci când tinerii ajung să se sinucidă. Iar mediatizarea este cum nu se poate mai nocivă. Internetul, trăirile intense, presa, sectele nu fac decât rău, mai ales că vorbim de vârsta reacţiilor imitative. Cum? Ăla poate şi eu nu? Noi, în adolescenţă, am avut un experiment de cogniţie adevărată. Dar ei, cu atâta bagaj informaţional, când au timp să decanteze, să stocheze, să prelucreze? Copiii trebuie protejaţi ca nişte globuri de cristal. Prin exemplul celor din jur, învaţă să iubească, să răsplătească, să devină oameni de decizie. Dar numai dacă noi îi facem astfel. Dacă nu, avem parte de o societate defectuoasă, cu tineri hipersensibili, slabi, fără voinţă sau putere de decizie. Şi mie mi se pare că spre asta ne îndreptăm“, încheie şeful secţiei.
