Sumele de bani folosite anul trecut şi anul acesta pentru reabilitarea unităţilor de învăţământ dau bine în raportările Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Olt. Pe teren situaţia este alta însă, cel puţin în câteva cazuri mai „speciale“.
OLT. Şcoala cu clasele I-VIII din Găneasa ar fi trebuit să arate ca o instituţie model după reparaţia capitală demarată anul trecut de firma lui Octavian Bălţoi. Realitatea este deplorabilă, iar modul în care au fost gestionate fondurile publice – suspect. Este vorba de aproape 280.000 de lei de care primăria a beneficiat prin hotărâre de guvern. Bani plătiţi în mare parte de primărie executantului, SC Grup Primacons SRL din Slatina. Proiectul a fost ţinut secret de primarul Ilie Tâlvănoiu până în preajma recepţiei lucrărilor, cel puţin faţă de conducerea şcolii. Execuţia lucrărilor a fost de mântuială. Lambriurile în cele şapte săli de clasă au început să se desprindă. Parchetul este umflat în mai multe încăperi. Pe vreme rea, ploaia pătrunde prin acoperişul de tablă, foarte vechi şi care a fost doar vopsit, apoi prin tavan apa cade direct pe parchet. Reabilitarea pereţilor a însemnat un strat de var peste denivelările pe care firma nu s-a mai obosit să le astupe cu glet. Nici primăria n-a ţinut prea tare la acest lucru.
Recepţie respinsă
O dată licitaţia ţinută şi câştigătorul desemnat, contractul a fost încheiat în 17.10.2006, având termen final de execuţie data de 24.12.2006. Valoarea iniţială a contractului a fost de 184.423 de lei, deşi primăria primise de la guvern 240.000 de lei. Un act adiţional a mărit paleta lucrărilor şi preţul, care a ajuns la 279.843,21 lei, precum şi termenul de execuţie. Recepţia lucrărilor a fost programată pentru 15 februarie 2007. Executantul a solicitat însă convocarea comisiei de recepţie pentru 2 aprilie. Membrii comisiei s-au întrunit pe 5 şi 6 aprilie. Reprezentanţii firmei de construcţii nu s-au prezentat. Cu chiu, cu vai, părţile s-au întâlnit în zilele de 18 şi 19 aprilie. Iniţial, primarul a dat apă la moară executantului, declarându-se mulţumit de lucrare, spun cadrele didactice. Suspect. Orice nespecialist în ale construcţiilor şi-ar da seama, de cum ar trece pragul şcolii, că lucrările au fost făcute în dorul lelii pe bani mulţi. Apoi, pentru că era minoritar în comisia de recepţie, edilul a întors-o ca la Ploieşti. Acum este şi el de acord că mai sunt multe de făcut pentru ca firma să-şi merite banii. Comisia a respins recepţia. Primarul s-a pus cu adresele pe executant, chemându-l să-şi ducă treaba la capăt. Asta după ce mare parte din sumă a intrat deja în conturile societăţii.
Plăţi după plăţi
Primăria a făcut plăţi după plăţi până când Grup Primacons s-a văzut în conturi cu peste 210.000 de lei pentru o reparaţie capitală care scade mult cota de imagine a firmei. Lambriurile din MTD, adică un fel de carton presat, acoperit cu autocolant, au început să se desfacă de pe pereţi. Viitorul secretariat arată ca o mică bucătărie dintr-o casă de ţărani de prin secolul XIX. Ploaia trece prin acoperiş şi tavan şi atacă deja parchetul, care s-a umflat în mai multe clase. În sala pentru calculatoare, muncitorii au dezasamblat instalaţia electrică, iar aceasta este inutilizabilă acum. Sobele se fărâmiţează. Nu doar că angajaţii firmei au făcut lucrări de mântuială, dar au stricat şi investiţii mai vechi, lăsând găuri în lambriuri de bună calitate montate mai de mult. Finisajele sunt la pământ. Lambriurile noi nu sunt prevăzute la margini cu şipci din PVC, deşi asta era prevăzut în proiect. Instalaţia sanitară din încăperea unde a fost montată centrala lipseşte. Aceasta a fost instalată într-o fostă magazie căreia nu i s-a adus nici o îmbunătăţire: spaţiul este insalubru şi întunecat; în loc de geamuri sunt scânduri prinse în cuie. Apoi, în vreme ce proiectul prevedea tocărie din aluminiu pentru întreaga şcoală, constructorul a utilizat PVC, cu îngăduinţa beneficiarului. Diferenţa de preţ a pus executantul în avantaj. Şi poate nu doar executantul. Toată această poveste are un iz suspect, iar organele de control ar trebui să intre pe fir. Diferenţele dintre prevederile proiectului şi execuţie, raportul dintre cheltuielile de achiziţie şi preţul materialelor utilizate existent pe piaţă, valoarea manoperei şi calitatea lucrărilor sunt doar câteva puncte asupra cărora Curtea de Conturi ar trebui să zăbovească. Cadrele didactice sunt foarte supărate şi bănuitoare. Pe toată perioada lucrărilor, copiii şi profesorii s-au chinuit într-o clădire veche. Sute de elevi şi preşcolari au învăţat cu schimbul, îngrămădiţi în trei săli. Chinurile copiilor şi cadrelor didactice ar fi trebuit să fie răsplătite acum. Dezamăgirea este, însă, mare.
Indignare
Primarul Ilie Tâlvănoiu are explicaţii la toate acestea. El şi-a argumentat nemulţumirea vineri, prezentând câteva adrese prin care a chemat executantul înapoi la treabă. Abia luna trecută, firma a răspuns, anunţând că muncitorii vor relua lucrul. Nu l-au reluat. Primarul spune că din puţinii bani pe care nu i-a virat firmei va plăti altă societate pentru finalizarea reparaţiei capitale. Uşor de rezolvat problema. SC Grup Primacons SRL a primit, însă, peste 210.000 de lei pentru lucrări de mântuială. Paradoxal. Modul în care a fost întocmit şi încheiat contractul dădea un avantaj beneficiarului. Primăria nu a uzat de acest avantaj. De ce? Doar primarul localităţii poate răspunde.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt este indignată. Cadrele didactice sunt indignate. Copiii sunt dezamăgiţi. Bună parte din banii viraţi de primărie au fost plătiţi degeaba. Iar primarul va drege oalele sparte cu altă firmă. Fără licitaţie. Doar pe bază de contract.