22 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPeste 3.000 de semnături pentru redeschiderea staţiei CFR Motru

Peste 3.000 de semnături pentru redeschiderea staţiei CFR Motru

Peste 3.000 de locuitori din Motru au semnat o adresă pentru a redeschide staţia CFR din oraş. Ruta Motru – Craiova a fost închisă anul trecut în luna februarie, pe motiv că nu era rentabilă. Deputatul de Gorj, Camelia Khraibani, ex-director al Spitalului din Motru, i-a prezentat Ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, listele cu peste 3.000 de semnături de la cetățenii din zona Motru, care doresc să circule cu trenul personal până la Craiova.
„După mai multe întrevederi, a venit și o promisiune, aceea că, în luna septembrie a acestui an, la Ministerul Transporturilor se va organiza o licitație pentru toate rutele care nu sunt rentabile, iar din acel moment să fie introdusă o garnitură cu doi vagoane, având două rute pe zi Motru – Craiova – Craiova – Motru, dar care va circula în regim privat. Tot pentru această problemă voi avea o întrevedere și cu premierul Victor Ponta. De un an şi jumătate au fost suspendate cele trei perechi de trenuri de pe ruta Motru – Craiova. În acest timp, autorităţile şi cetăţenii din zona afectată de această suspendare şi de la nivelul judeţului Gorj au întreprins nenumărate intervenţii şi solicitări, scrise sau directe ca audienţe, la toate nivelurile de organizare ale transporturilor din ţară noastră. De acest mijloc de transport beneficiau mii de cetăţeni – muncitori navetişti, sudenţi şi elevi, pensionari. În memoriile acestora, care au fost trimise către responsabilii din CFR şi Ministerului Transporturilor, sunt ataşate zeci de pagini de liste nominale cu cetăţenii, instituţiile publice şi firmele care au  de suferit de pe urma deciziei de suspendare a trenurilor de pe ruta precizată“, a precizat deputatul de Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS