Cel mai aşteptat film al anului, „Poziţia copilului“, rulează de vineri şi în Craiova, iar Nataşa Raab, actriţa Naţionalului craiovean (care interpretează rolul Olgăi Cerchez), recomandă craiovenilor filmul cu căldură, din punctul de vedere al cinefilului înrăit şi al perspectivei spre Oscar
Înainte de premiera craioveană de duminică a filmului „Poziţia copilului“, actriţa Nataşa Raab a acordat GdS interviul de mai jos, subiectul fiind, evident, această peliculă de „aur“.
Ion Jianu: Cum aţi ajuns să jucaţi în filmul „Poziţia copilului“?
Nataşa Raab: După succesul înregistrat cu filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenţii“, care a luat în 2011, la Festivalul de film de la Locarno, doi Leoparzi de argint (pentru cea mai bună regie, Adrian Sitaru, şi pentru cea mai bună interpretare masculină într-un rol principal, Bogdan Dumitrache), am fost nominalizată la Premiile Gopo cu acest rol, la secţiunea Cea mai bună actriţă într-un rol principal, am fost redescoperită de către regizorii din noul val… Aşa că distribuirea mea în „Poziţia copilului“, de această dată în rolul mătuşei (nu mamei) lui Bogdan Dumitrache, a fost ceva obişnuit. Îmi puneţi o întrebare banală, cum am ajuns să joc în acest film… Am fost chemată la casting, l-am luat şi iată-mă lucrând cu regizorul Călin Netzer.
I.J.: Când aţi întrezărit, ca să zic aşa, că filmul ar putea avea succes, că ar putea fi premiat în afara graniţelor României: când aţi luat cunoştinţă de scenariu sau/şi în timpul filmărilor?
N.R.: Scenariul l-am citit încă din timpul probelor, mi-a plăcut foarte mult, fiecare personaj era foarte bine pus în valoare… Dar, sigur, depindea foarte mult de cum va fi spus în limbaj cinematografic. După ce am început filmările, mi-am dat seama că acest tânăr regizor, sub aspectul lui de om blând, ascundea un om hotărât, care ştia ce vrea de la fiecare cadru, de la fiecare actor, de la fiecare replică. I-am spus încă din timpul filmărilor că nasul meu cârn, de trei centimetri şi jumătate, îmi „spune“ că va ieşi un lucru foarte bun… şi că filmul va lua „Medalia de onoare“, parafrazând titlul unui alt film al lui Netzer, multipremiat cu… „Medalia de onoare“. Am fost o adevărată Casandră, şi Phitie în acelaşi timp, deoarece am prevăzut succesul acestui film şi reuşita actriţei Luminiţa Gheorghiu, care până acum obişnuise publicul cinefil doar cu roluri de ţărancă, de femeie necăjită şi muncită… Şi iat-o pe Luminiţa, dintr-odată, într-o schimbare de look şi de angajamente radicale.
„Sunt mândră că sunt contemporană cu acest eveniment“
I.J.: Când aţi aflat de premierea de la Berlin, ce v-aţi zis, ce aţi gândit în primul moment?
N.R.: …Aşa că atunci când am aflat că filmul a fost selecţionat la Berlinală, apoi c-a primit, întâi, premiul FIPRESCI (premiul criticii internaţionale), mi-am dat seama că va intra în cursa pentru unul dintre premiile importante ale acestui festival. Când am auzit că a luat cel mai important premiu, Ursul de Aur pentru cel mai bun film – şi asta unde?, la unul dintre cele mai greu accesibile festivaluri de film din lume! -, normal că, în primul rând, am vibrat ca orice român, o bucurie şi o mândrie naţională. Mulţumim olimpicilor şi marilor sportivi ai României care, în frunte cu Cristian Ţopescu, au făcut o adevărată campanie de susţinere a filmului nostru la Berlin, au umplut străzile Berlinului de tricouri şi pancarte care susţineau filmul… Mulţumim, în egală măsură, şi personalităţilor din ţară, oamenilor simpli care ne-au fost alături în această campanie… Iată, dragii mei, asta înseamnă „unitate în cuget şi simţire“… Pe urmă, normal că m-am simţit mândră că fac parte din distribuţia acestui film, că sunt contemporană cu acest eveniment.
I.J.: Credeţi că subiectul filmului a adus sufragiile juriului de la Berlin sau şi interpretările actorilor sau şi…?
N.R.: Vă daţi seama că nu ni s-a dat acest premiu pe ochi frumoşi, că ne-ar iubi occidentalii, aşa, dintr-o dată… Ba, chiar spuneam, mai în glumă, mai în serios, la o emisiune de promovare a filmului pe canalul naţional de televiziune, că iar ne-au pus occidentalii la colţ, că le-am vândut nu ştiu ce carne… tot timpul suntem de vină pentru ceva în Europa, iar noi ne-am supărat şi le-am luat Ursul de Aur! Meritul este, în primul rând, al acestui talentat regizor şi coscenarist, al lui Andrei Butică – care a semnat imaginea, a montajului şi sunetului, care au „spus“ în mod foarte bine articulat cinematografic această poveste, această felie de viaţă, care este universal valabilă… Meritul este, bineînţeles, şi al distribuţiei, al actorilor care au pus în valoare această poveste de viaţa, cu naturaleţe şi mare profunzime.
I.J.: De vineri, filmul este şi pe marile ecrane din România, inclusiv în Craiova. Credeţi că va avea succes şi la public?
N.R.: La începutul acestei săptămâni (luni – n.r.) a avut loc premiera naţională a filmului în sala mare a Teatrului Naţional Bucureşti. Sala era arhiplină… de mult n-am văzut asemenea reacţii la o peliculă românească… La sfârşitul filmului, lumea s-a ridicat în picioare şi a ovaţionat minute în şir. A fost un moment extraordinar şi emoţionant… Acest lucru mă face să cred că publicul românesc se întoarce la filmul autohton. Filmul este atât de bine spus cinematografic că nu ai timp să te plictiseşti, te ţine cu sufletul la gură şi, subliniez, nu e un film cu bombe, vopsea roşie şi alte ingrediente ale producţiilor de acţiune de trei lei cu care am fost obişnuiţi în ultima vreme. În fond, este vorba despre drama universală… oriunde în lumea asta, oricui i se poate întâmpla să facă un accident şi să omoare pe cineva, deci nu e vorba neapărat despre un fapt negativ românesc, cum spunea un jurnalist la conferinţa de presă de la Bucureş ti. Nou este faptul că pentru prima oară, în filmul românesc de după revoluţie, nu mai vedem cerşetori, nu mai sunt aspecte deprimante, ruine şi mizerie din mahalale etc., ci filmul acesta se vrea o radiografie a societăţii îmbogăţiţilor de după revoluţie, lume frumos îmbrăcată, case, maşini, opulenţă, trafic de influenţă ş.a.m.d. Dincolo de toate, e vorba însă despre drama unei mame care vrea cu orice preţ să-şi salveze fiul. Când l-am văzut prima oară, m-a transformat într-un cinefil care urmărea un film emoţionant, alert, în care se râde, se plânge… c-aşa-i viaţa, râs cu plâns. Sunt sigură că dacă germanii l-au primit cu atâta căldură, românii vor fi şi mai interesaţi. Vedeţi-l şi nu veţi regreta… Şi-apoi, cu cât îl veţi vedea de mai multe ori, ne veţi trimite la Oscar!
I.J.: În cariera dumneavoastră cinematografică, acest film este cel mai reuşit – din punctul de vedere al premiului de la Berlin?
N.R.: Din punctul de vedere al carierei mele, ca actriţă de film, sigur că această peliculă este o mare bucurie şi onoare de a face parte din echipa câştigătoare. Rolul cel mai drag rămâne însă unul foarte deosebit, ca angajament tipologic, rolul Irina Popoaie din filmul de scurtmetraj artistic al lui Adrian Sitaru „Chefu’“, film nominalizat anul acesta la Premiile Gopo, la secţiunea Cel mai bun scurtmetraj artistic. Adaug, bineînţeles, şi rolul mamei din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenţii“, în regia lui Adrian Sitaru. Pe 21 martie va fi premiera unui alt film aşteptat de cinefili şi de critica de specialitate, „Domestic“, o comedie amară, în regia aceluiaşi Adrian Sitaru. Şi acesta este premiat la nenumărate festivaluri de film internaţionale de pe toate continentele. Totodată, aştept cu mare nerăbdare, în toamna acestui an, o altă premieră: „Acasă la tata“, în regia lui Andrei Kohn, producţie în care am plăcerea să joc alături de cei mai îndrăgiţi şi valoroşi tineri actori ai filmului românesc actual. Numesc aici pe Ioana Flora, Andi Vasluianu, Alexandru Papadopol, Mirela Oprişor şi nume grele, cum este Florin Zamfirescu, pe un scenariu foarte inspirat, semnat de Mimi Brănescu… Iată că acum, la vârsta cu mai multe amintiri, am avut şansa să mă întâlnesc, într-un interval scurt de timp, cu foarte multe roluri în film şi foarte variate tipologic vorbind, ceea ce este o continuă provocare pentru mine, ca actriţă.
I.J.: Ce aţi mai vrea să adăugaţi despre „Poziţia copilului“?
N.R.: Că este un film pe care îl recomand cu căldură – din punctul de vedere al cinefilului înrăit.
