32.3 C
Craiova
duminică, 9 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Terminalul Aeroportului Craiova şi Şoimul modernizat au atras doi miniştri la Craiova

(VIDEO) Terminalul Aeroportului Craiova şi Şoimul modernizat au atras doi miniştri la Craiova

Doi miniştri, ai Economiei şi Fondurilor Europene, şi un secretar de stat au vizitat ieri şantierul noului terminal al Aeroportului Internaţional Craiova, în prezenţa preşedintelui CJ Dolj, Cosmin Vasile, a primarului Craiovei, Olguţa Vasilescu şi a directorului Aeroportului, Sorin Manda.

Lucrările de 115 milioane de euro, mare parte fonduri europene nerambursabile, sunt menite să transforme în bine Craiova, Doljul şi întreaga regiune Oltenia. Ministrul Economiei, Stefan Oprea, a avut ocazia să urce în carlinga unuia dintre cele 10 avioane Şoim, care trebuie modernizate la Fabrica de Avioane şi care vor fi folosite ca avioane-şcoală pentru piloţii de pe F-16.

Directorul Aeroportului Internaţional Craiova, Sorin Manda, a precizat ieri că lucrările de construire a terminalului de pasageri sunt realizate în proporţie de 75%.

„La Craiova se construieşte al doilea cel mai mare terminal din România. Suntem în grafic cu lucrările. Vorbim de 21 de obiective pe care le are acest aeroport. Acest proiect a fost întors de 17 ori de către fostul guvern înainte de PSD pentru simplul motiv că era de la Craiova.

Anul trecut aici era doar o gaură, după un an lucrările sunt realizate 75%.
Întreaga lucrare este de un milion de metri pătraţi. Este cel mai mare proiect pe acelaşi amplasament înainte de apariţia spitalului regional din Oltenia. Vrem să avem şi cel mai mare parc fotovoltaic al unui aeroport din România“, a spus Sorin Manda.

El a precizat că Aeroportul din Craiova a avut anul trecut cel mai mare număr de pasageri din istorie şi că, până în 2030, numărul acestora va ajunge la două milioane.

Cosmin Vasile, preşedintele CJ Dolj: O să fim mândri că avem un aeroport cum nu ştiu dacă mai este vreunul în România

„Aeroportul din Craiova va fi zona cu cel mai mare potenţial de dezvoltare din Oltenia. Lângă el sunt 2 parcuri industriale, la High Tech vom pune la dispoziţie o suprafaţă de teren pentru dezvoltare intermodală şi veţi vedea vă vom invita firme importante să dezvolte zone de terminal cargo.

La Coşoveni dezvoltăm cel mai mare parc industrial din sudul României făcut de o autoritate publică cu o suprafaţă de 184 de ha. Gândim complex. O să fim mândri că avem un aeroport cum nu ştiu dacă mai este vreunul în România“, a spus preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Câciu, la Craiova: Fără implicarea autorităţilor locale, guvernul nu poate să facă nimic

Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a explicat că aeroportul este o etapă în dezvoltarea întregii regiuni de sud-vest a României şi că investiţiile vor continua. „Când ne uităm la Aeroportul Craiova, ne uităm mai amplu. Este vorba despre întreaga regiune sud-vest.

Drumurile expres împreună cu aeroportul înseamnă dezvoltarea judeţului, a municipiului. Când Sorin(Sorin Manda – n.r.) va avea 2 milioane de pasageri şi nevoia de servicii publice va fi mai mare, deci investiţiile nu s-au terminat. În general, în România s-a discutat despre guverne.

Guvernul nu a făcut, guvernul a eşuat. Fără implicarea autorităţilor locale, guvernul nu poate să facă nimic. Poate să facă rost de surse de finanţare, poate să facă politici publice dar investiţiile care îi interesează pe cetăţeni se realizează la nivel local“, a spus Câciu.

Olguţa Vasilescu: 10% dintre pasagerii aeroportului sunt străini

Olguţa Vasilescu a vorbit şi ea despre ansamblul de infrastructură necesar pentru dezvoltarea zonei şi a insistat pe latura turistică, demers pe care l-a început de câţiva ani.

„Am vobit cu reprezentanţii Horeca din 26 de judeţe şi toti ne-au lăudat pentru modul în care am reuşit să atragem turiştii. Pentru a creşte numărul sunt necesare mai multe obiective pe care trebuie să le atingem. Aici m-aş referi la Drumul Expres Craiova- Piteşti, apoi DEx Craiova – Târgu Jiu care începe anul acesta şi acest aeroport, foarte important. 60.000 dintre pasageri sunt turişti străini, adică 10%.

Va fi al doilea aeroport din România după Otopeni şi ne aşteptăm ca numărul pasagerilor să crească exponenţial la 2 milioane. Ne aşteptăm la mai mulţi turişti“, a declarat Olguţa Vasilescu.

Avioane Craiova reia modernizarea avioanelor Şoim

Şi ministrul Economiei, Ştefan Oprea, a spus că schimbarea aeroportului este una profundă şi a declarat că apreciază „viziunea integrată de dezvoltare a regiunii, pentru că înseamnă mai multe locuri de muncă“.

Oprea a văzut pe viu unul dintre cele zece avioane Şoim care trebuie modernizate de Avioane Craiova în baza unui contract semnat cu Ministerul Apărării. Contractul a întârziat foarte mult, deoarece partenerul israelian al Avioane Craiova, Elbit Systems, care trebuia să furnizeze principalele componente pe partea de electronică, a avut la rândul lui probleme cu furnizorul american Honey Well.

Oprea a explicat că întârzierea s-a datorat faptului că SUA nu inclusese România pe lista de priorităţi, iar firma americană, chiar dacă este furnizor privat de componente, trebuia să respecte sarcinile şi direcţiile trasate de guvernul american.

În urma unor intense discuţii purtate pe multiple canale de comunicare, România a fost inclusă în această listă de priorităţi, iar Honey Well a reluat furnizarea de componente către Elbit, care, la rândul ei, a adus la Craiova o parte dintre ele.

Astfel, până la finalul acestui an, Avioane ar putea moderniza cinci avioane- şcoală Soim , iar la anul pe următoarele 5. Marele avantaj al acestor avioane este că piloţii care se antrenează pe ele pot face foarte uşor trecerea pe avioanele F-16 care au intrat în dotarea forţelor aeriene române.

CITEŞTE ŞI: Străzile din Craiova, ciuruite din ce în ce mai mult. Firmele şi regiile uită să le refacă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS