Ion Sandu, , dctorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a declarat joi că, până la 1 martie, nu vor exista condiţii pentru producerea de inundaţii, în urma căderilor masive de zăpadă din ultima perioadă.
"Pentru producerea de inundaţii, ar trebui îndeplinite cel puţin două condiţii, astfel încât temperaturile să ajungă ziua la 10 grade, iar noaptea să fie de 0 grade. Cea de-a doua condiţie se referă la producerea de precipitaţii sub formă de ploaie. Acestea ar trebui să fie undeva între 10 şi 15 litri pe metru pătrat", a declarat directorul ANM.
Sandu a mai precizat că, potrivit prognozelor meteo, până la 1 martie, temperaturile vor fi negative în cursul nopţii, iar ziua nu vor depăşi 5 grade.