24 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBanca Mondială nu le vrea pe Electra şi Hidroenergetica

Banca Mondială nu le vrea pe Electra şi Hidroenergetica

Banca Mondială recomandă Ministerului Economiei să renunţe la crearea a „doi campioni naţionali“ în sectorul energetic, arătând că planurile privind înfiinţarea celor două companii au blocat investiţiile în domeniu. De asemenea, recomandă elaborarea unui set de reforme la companiile de stat, acestea presupunând, printre altele, vânzarea unor pachete de acţiuni de la Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, lichidarea unităţilor neviabile şi vânzarea energiei electrice şi a gazelor pe Bursă, într-un mod transparent. Potrivit evaluării, prin contractele bilaterale încheiate în mod netransparent, Hidroelectrica a pierdut circa patru-cinci miliarde de lei. În evaluarea Băncii Mondiale se arată că, încă de la sfârşitul lui 2007, România a blocat punerea în aplicare a angajamentelor din Energy Road Map 2003, când a fost negociat capitolul energie pentru aderarea la UE. La sfârşitul anului 2007, punerea în aplicare a reformei a stagnat deoarece au început dezbaterile pentru înfiinţare a unul sau doi campioni energetici, se arată în evaluare. Acesta recomandă României să reia punerea în aplicare a angajamentelor din Road Map. În acest sens, Banca Mondială propune mai multe reforme care sunt interdependente. Potrivit Băncii Mondiale, necesarul de investiţii în sectorul energetic este foarte mare, fiind estimat la 30-35 de miliarde de euro în următorii zece ani, din care jumătate în producţia de energie electrică.
• Hotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII