Știri de ultima orăActualitateTenis - Victor Hănescu se menţine pe locul 62 în clasamentul ATP

Tenis – Victor Hănescu se menţine pe locul 62 în clasamentul ATP

Tenismanul Victor Hănescu se menţine pe locul 62, cu 805 de puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii marţi, în care continuă să conducă spaniolul Rafael Nadal, informează Mediafax. Între primii 200 de jucători se mai află doi români, Adrian Ungur, pe 174, coborâre de nouă locuri, cu 331 de puncte, şi Victor Crivoi pe 188, urcare de 15 locuri, cu 294 de puncte.
La dublu, Horia Tecău a urcat un loc, până pe 12, el având 4.030 de puncte.
Primele 10 de poziţii ale clasamentului ATP de simplu sunt ocupate de următorii jucători: 1. Rafael Nadal (Spania) 12.070; 2. Novak Djokovici (Serbia) 12.005; 3. Roger Federer (Elveţia) 9.230; 4. Andy Murray (Marea Britanie) 6.855; 5. Robin Soderling (Suedia) 4.595; 6. David Ferrer (Spania) 4.150; 7. Tomas Berdych (Cehia) 3.490; 8. Gael Monfils (Franţa) 2.780; 9. Mardy Fish (SUA) 2.335; 10. Andy Roddick (SUA) 2.200.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS