Patima pamintului

Legea 18 privind retrocedarea paminturilor a creat nenumarate probleme in Diosti. Patima pamintului – singura care i-a tinut pe localnici legati de glie secole de-a rindul – nu s-a stins nici astazi.

Taranii din Diosti au fost dintotdeauna oameni liberi, fara boieri care sa le subjuge libertatea. Singura perioada in care au fost totusi ruminati a fost pe vremea domniei lui Mihai Viteazul. Dar nu a durat. Dupa doar 18 ani, oamenii s-au dus la domnie si s-au rascumparat. Pina in epoca de aur a colectivizarii, diostenii au avut pamintul lor: peste 8.000 de pogoane cu totul, cu gospodarii frumoase si instarite, intinse pe cite 30 de ari, plantatii de tei, cu livezi si gradini largi de zarzavaturi.

„Sprijina taranimea saraca, mergi cu taranimea de mijloc si lupta impotriva chiaburilor“ a fost lozinca transformarii societatii capitaliste in una socialista. Acesta a fost momentul cind paminturile si avutul diostenilor au fost confiscate. Cind au ramas deodata saraci. Si nenorociti. Suportasera cu tarie cotropiri straine, calamitati naturale, ciuma si foc. Statusera neclintiti, puternici si incrincenati in iubirea lor. Iar dupa toate acestea, trebuia sa renunte la tot – la iubirea lor.

„Nu avem cum sa le inapoiem paminturile pe care le-au avut“, spune cu tristete Dumitru Iliescu, primar la Diosti. Acum, cind vremurile s-au schimbat, cind toti taranii isi pot lua inapoi ce-au avut odata, nebunia birocratica le pune piedici. „Ori terenurile s-au pierdut, ori nu mai exista in arhiva actele cu delimitarile exacte, sint probleme care ne impiedica sa le dam averea“.

In ciuda acestor probleme birocratice, diostenii nu au renuntat in ruptul capului la ce este al lor. Si nici nu vor renunta, cit timp sufletul lor este ingemanat cu bucata de tarina pe care au crescut.