Naţionala de tineret a României s-a impus în această seară cu 3-0 în faţa reprezentativei similare a Bosniei, într-un meci desfăşurat la Râmnicu Vâlcea, contând pentru grupa a 10-a preliminară pentru Campionatele Europene din 2009.
România a jucat în formula: Tătăruşanu – Tudose, Sepsi, Scutaru, Mardare – Torje (Pălimaru 80), Bicfalvi, Deac (Ochiroşii 69), Ropotan – B. Stancu, Keşeru (L. Ganea 86). Antrenor: Emil Săndoi.
Filmul golurilor:
1-0, min. 5: Torje a depăşit un adversar pe partea stângă şi, de la marginea careului, a trimis o diagonală cu efect în poarta adversă.
2-0, min.35: Torje a reuşit să marcheze din nou, în urma unui şut puternic.
3-0, min.76: Keşeru a înscris cu capul, după o centrare venită de pe stânga, de la Ochiroşii.
Deac (66) şi Ropotan (90) au primit câte un cartonaş galben.
România se află pe primul loc în clasamentul grupei a 10-a, cu 7 puncte din trei meciuri, urmată de Franţa, cu 4 puncte din două meciuri, Bosnia, cu 3 puncte după un meci, în timp ce Ţara Galilor şi Malta nu au niciun punct. România va disputa următorul meci pe 16 octombrie, la Iaşi, împotriva Franţei, iar două zile mai târziu, tricolorii vor juca cu Malta, tot pe teren propriu.
România – Bosnia 3-0 în Preliminariile EURO 2009 – Under 21
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei