Deşi pare greu de crezut, există încă locuri pe Terra unde nu a călcat picior de om sau pe unde nimeni nu are idee cine trăieşte.
Terra nu este o planetă despre care ştim absolut tot, aşa cum am putea fi tentaţi să credem. Faptul că populaţia mondială a ajuns în ultimul secol la peste şase miliarde ne-ar putea face să credem că planeta noastră este cunoscută până în cel mai mic colţişor. Însă, un articol recent publicat de revista New Scientist a demonstrat că lucrurile nu stau tocmai aşa. Pe planeta noastră există încă „ultimele locuri“, acele puncte de pe Terra unde oamenii nu au ajuns, locuri pentru care nu există o hartă sau unde sunt populaţii care nu au intrat încă în contact cu civilizaţia. Potrivit cercetărilor desfăşurate de Survival International, există încă peste 100 de triburi, cu 40.000 de persoane, care nu au intrat încă în contact cu restul lumii.
Locuri în care nimeni nu a pus vreodată piciorul
Gangkar Punsum, în Bhutan, cu ai săi 7.541 de metri, este cel mai înalt loc de pe Terra unde nici un om nu a ajuns vreodată. Alipiniştii au încercat de trei ori să ajungă în acest vârf, însă, din 1994, guvernul micului stat asiatic a interzis expediţiile pentru a respecta tradiţiile religioase ale populaţiei locale. Sunt însă zone muntoase pe planetă care, în ciuda faptului că nu există interdicţii „politice“, au rămas încă „virgine“. Doar în regiunea tibetană Nyainqentangla Est, 159 dintre cele 164 de vârfuri, toate cu înălţimi de peste 6.000 de metri, nu au fost niciodată escaladate. Altele există în Groenlanda şi Antarctica. Sunt însă şi zone sub suprafaţa pământului în care oamenii nu şi-au făcut simţită prezenţa. Un astfel de loc este cea mai mare grotă din Marea Britanie, botezată Titan, aflată în districtul Derbyshire, care a fost descoperită abia în 1999. Speologii sunt convinşi că mai au mult de lucru până vor putea spune cu siguranţă că nu mai există „cavităţi“ de explorat.
Zone fără hartă
O vorbă din bătrâni spune că „omul face şi desface“. Este şi cazul Mării Aral, care nu mai există, în locul acesteia aflându-se azi un deşert de aproape 50.000 de kilometri pătraţi. Acesta este ultimul loc de pe Terra pentru care nu există o hartă, ci doar câteva fotografii realizate din satelit. Până în urmă cu 40 de ani, Muinak, din Uzbekistan, era una dintre cele mai cunoscute staţiuni balneomarine la Marea Aral. În 1975, oraşul avea 21.000 de locuitori.
Scăderea nivelului Mării Aral cu peste zece metri a condus la închiderea portului maritim, iar ulterior a fabricii de prelucrare a peştelui, una dintre cele mai mari din Asia Centrală. În prezent, în oraş mai locuiesc doar vreo 2.000 de persoane.
Destinul Muinakului, cândva una dintre cele mai importante staţiuni turistice din Asia Centrală sovietică, este un exemplu al catastrofei ecologice provocate de secarea Aralului.
Odată cu trecerea anilor, canalizarea „sălbatică“, lungă de peste 40.000 de kilometri, a celor două fluvii Amudaria şi Sirdaria, pentru irigarea unor câmpuri gigantice de cânepă şi orez s-a demonstrat un adevărat dezastru ecologic, ale cărui proporţii nu pot fi încă stabilite în mod clar. Deocamdată, cert este că malnutriţia, lipsa apei potabile şi schimbările climaterice au afectat zeci de mii de persoane. Un studiu realizat de Medicins Sans Frontieres a demonstrat că aceasta este zona unde există cele mai multe cazuri de tuberculoză din lume, în multe dintre cazuri tratamentele dovedindu-se ineficiente.
Departe de civilizaţie
La circa 100 de kilometri de Filadelfia, Paraguay, la graniţa cu jungla, trăieşte o populaţie despre care nimeni nu ştia nimic până acum câţiva ani. Pe 3 martie 2004, câţiva băştinaşi au decis să „rupă“ graniţele şi au părăsit sălbăticia. 17 indigeni din tribul Ayoreo şi-au părăsit jungla, în căutare de apă, după ce crescătorii de animale din zonă puseseră stăpânire pe rezervele lor de apă. Este ştiut faptul că, dacă nu sunt forţaţi de factorii externi, de regulă „sălbaticii“ evită să intre în contact cu restul lumii.
În 2006, sentinelezii, indigeni care locuiesc pe o minusculă insulă din Andamane, au ucis doi pescari care se apropiaseră prea mult de ţinuturile lor şi, imediat după tsunamiul din 2004, au lansat săgeţi spre elicopterele care survolau insula lor.
Autorităţile braziliene au actualizat recent ultimele estimări din 2005 cu privire la triburile necunoscute din propriul teritoriu şi au ridicat numărul acestora de la 40 la 67.
