„Două lucruri sunt infinite: universul şi prostia omenească. Încă nu sunt sigur de primul“. Cam aşa gândea genialul Albert Einstein despre această chestiune pe cât de veche, pe atât de inexplicabilă. Omul a fost marcat de prostie dintotdeauna, primul care a suferit din cauza ei fiind nimeni altul decât Adam, care din cauza unui fruct a pierdut Paradisul. Iar de prostie nu scapă nimeni. De câte ori nu ne-am mustrat singuri pentru că am luat nişte decizii iraţionale şi care ne-au afectat pe noi sau pe ceilalţi şi de câte ori nu i-am definit pe cei de lângă noi „proşti“ fără a şti ce înseamnă în realitate acest cuvânt? La urma urmei, chiar aşa, cum am putea defini prostia? Mai mult ca sigur nu ca opusul inteligenţei, pentru că este dovedit că şi oamenii deştepţi comit acţiuni prosteşti fără a-şi da seama sau fără a recunoaşte măcar în faţa propriei persoane.
Definiţia prostiei
De-a lungul vremii, mulţi oamenii de ştiinţă s-au întrecut în a defini acest concept pe cât de misterios, pe atât de „banal“. În opinia istoricului şi economistului Carlo Cipolla, prost este cel care face un rău altei persoane sau unui grup de persoane fără să câştige nimic din asta sau, şi mai mult, fiind şi el afectat în mod direct de acţiunile sale. „Viaţa noastră este marcată de pierderi economice, de timp sau de energie“, a spus cercetătorul, adăugând: „Iar de vină sunt acţiunile unei creaturi absurde, care în cele mai neaşteptate momente ne face un rău, fără a avea nimic de câştigat“. Aşadar, prostia, această forţă iraţională şi imprevizibilă, se dovedeşte în cele mai multe dintre cazuri a fi extrem de periculoasă, un adevărat „duşman invincibil“, care de cele mai multe ori nu poate fi contracarat în nici un fel. Oare numai unii dintre noi sunt proşti? Răspunsul este simplu: „Nu“.
Prostia la ea acasă
Cercetătorii de la Universitatea britanică din Exeter au reuşit chiar să identifice o zonă cerebrală, în lobul temporal al cortexului, care se activează pentru a nu repeta o eroare deja comisă. Dacă la baza prostiei ar sta o anomalie a acestei zone, este foarte probabil ca pe viitor să fie posibilă remedierea acesteia prin intermediul unei intervenţii. Aşadar, nu este totul pierdut.
Prostia are însă şi o funcţie evolutivă: ne este utilă pentru a ne ajuta să comitem acţiuni curajoase, care în multe cazuri se pot dovedi mai utile decât dacă am sta cu mâinile în sân. „Acţiunile iraţionale îi permit omului să accepte provocări pe care în mod normal nu le-ar face. Iar asta poate duce la genialitate şi la inventarea unor soluţii inovative“, a observat Francesco Betti, autorul volumului „Strategiile prostiei“. Ca atare, orice eroare înseamnă un progres al conştiinţei. Este necesar să recunoaştem şi să corectăm propriile greşeli. De altfel, deloc întâmplător, Paul Valéry spunea: „Există un prost în mine. Trebuie să profit de erorile lui“. În concluzie, prostia este un flagel care a afectat dintotdeauna umanitatea. „Nu putem să o învingem complet, însă efectele ei pot fi mai puţin grave dacă înţelegem cum funcţionează“, spune Carlo Cipolla.
De prevenit şi tratat
Cercetătorul italian Carlo Cipolla a identificat trei caracteristici ce trebuie prevenite şi tratate la timp:
1. Prostia este inconştientă şi recidivează. Cei care sunt proşti nu îşi dau seama şi, ca atare, sunt mai periculoşi.
2. Prostia este contagioasă. O mulţime de oameni sunt mai periculoşi decât fiecare dintre indivizii din grup. Contagierea emotivă diminuează capacităţile critice.
3) Dacă este să ne luăm după Nietzsche, „puterea prosteşte“. Este suficient să ne gândim la Ludovic al XVI-lea al Franţei, care în ziua căderii Bastiliei nota în jurnalul său: „Astăzi, nimic nou“. Nu trebuie să îl uităm nici pe Napoleon, care a decis să atace Rusia în plină iarnă, rezultatul fiind că armata franceză s-a întors decimată de frig, şi nu de inamic.
