19.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăSportVoleibalistele de la SCM-U s-au reîntors la şcoală

Voleibalistele de la SCM-U s-au reîntors la şcoală

http:http://www.youtube.com/watch?v=nO3_HdXgkDQ

Componentele echipei feminine de volei SCM-U Craiova s-au întâlnit ieri cu elevii de la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“ şi au disputat un meci demonstrativ. Echipa pregătită de Mircea Dudaş va debuta duminică în Polivalentă, cu CSM Lugoj (ora 17.30).

După echipele de baschet masculin şi handbal feminin, altă formaţie de la SCM-U Craiova, cea de volei fete, a început acţiuni de promovare. Însoţite de mascota-leu de la Sala Polivalentă, voleibalistele din Bănie au mers ieri la prânz la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“. Acolo erau aşteptate nu de o echipă a liceului, ci de două, fete şi băieţi, frumos echipaţi. Sala care nu are dimensiuni prea mari a fost neîncăpătoare pentru ceilalţi elevi veniţi să-şi vadă colegii, dar şi pe componentele echipei SCM-U.
Prima dată crainicul a strigat numele jucătoarelor de la „Ştefan Velovan“, iar acestea au intrat pe teren în ropote de aplauze. A urmat echipa masculină a şcolii, iar ultimele şi-au făcut apariţia în sală voleibalistele antrenate de Mircea Dudaş şi Alex Cosma.
Leul-mascotă a executat câteva mişcări de dans pe ritmul hit-ului „Oltenia Eterna Terra Nova“, imnul Universităţii Craiova, iar elevii au făcut karaoke împreună cu simpaticul personaj. Din cauza lipsei de spaţiu, profesoara de educaţie fizică de la „Ştefan Velovan“, Jeni Lupu-Bangă, şi antrenorul Mircea Dudaş au convenit să se joace patru contra patru, echipe mixte. Cei de pe margine au aplaudat fiecare fază şi nu au huiduit stângăciile unor fete. După meci, jucătoarele de la SCM-U au împărţit calendare cu echipa, apoi au acordat autografe şi i-au invitat pe liceeni să vină la meciurile din campionat. La final, toţi participanţii au făcut tradiţionala poză de grup, pentru a rămâne cu o amintire după această întâlnire.

Buz şi Postea, încântate de iniţiativă

Două dintre jucătoarele alb-albastre, Sorina Buz şi Ramona Postea, s-au arătat încântate de cum a decurs prima acţiune de promovare a echipei. „Ne simţim bine pentru că oamenii ne susţin şi ne iubesc. Am vrea, dacă se poate, să transmitem o parte din pasiunea noastră pentru sport acestor copii, să-i îndrumăm să practice volei“, a spus Buz. Craioveanca Ramona Postea a spus că atunci când era elevă la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu“ nu a avut posibilitatea să interacţioneze cu echipa feminină de senioare: „Eu nu am avut posibilitatea atunci să joc în compania fetelor de la echipa mare a Craiovei, până în clasa a X-a, când am fost cooptată la SCM-U. Mă bucur că mergem prin şcoli, este o idee foarte bună, putem aduce copii în Polivalentă“.
Duminică, de la ora 17.30, voleibalistele craiovene vor disputa primul lor meci în Sala Polivalentă din Craiova, după ce până acum au susţinut meciurile de acasă în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“. Adversara oltencelor va fi formaţia CSM Lugoj. Antrenorul Mircea Dudaş speră că echipa pe care o pregăteşte va obţine duminică primul succes în 2013: „Aşteptăm de mult să jucăm în Polivalentă. E sala în care eu am evoluat mulţi ani pentru Universitatea Craiova. Cred că vor veni oamenii pentru că este o mare plăcere să vezi un meci în Polivalentă, indiferent ce sport e. În Craiova, publicul iubeşte sportul şi este avid de sport, mai ales că nu mai există Universitatea. În anii ‘80, se jucau toate meciurile cu sala plină indiferent că juca Universitatea sau echipa Oltcit. Aşteptăm de câteva etape victoria. La Piatra Neamţ, am avut o şansă mare, sperăm să nu o ratăm şi pe cea de duminică. Eu zic că, dacă noi jucăm la nivelul la care am făcut-o în ultimele trei meciuri, putem câştiga partida cu Lugoj fără probleme. În ultimele meciuri am avut neşansa să jucăm împotriva unor echipe bune, CSM sau Bacău, sau neşansa de la Piatra Neamţ, unde cred eu că am avut meciul în mână“. După 16 etape disputate, SCM-U Craiova ocupă locul 9 în Divizia A1, la egalitate de puncte cu adversara de duminică, aflată pe locul opt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS