In clasamentul golgheterilor campionatului Diviziei A, dupa primele zece etape, Daniel Pancu (Rapid) se afla pe prima pozitie, cu noua goluri marcate. Il urmeaza, la doar un gol diferenta, dinamovistul Mihalcea. Despre cei doi lideri ai acestui campionat se zvoneste insa ca returul nu-i va mai gasi in Romania, ei dorindu-si sa evolueze in strainatate. De fapt, Pancu a fost jucator in Italia, dar in Serie B.
Lecturind in continuare clasamentul golgheterilor, in primele sase locuri – adica al jucatorilor care au inscris cel putin trei goluri pina acum – nu regasim numele nici unui fotbalist alb-albastru. Daca in trecut, Ion Oblemenco (patru titluri de golgheter!), Gica Craioveanu (doua titluri), dar si Rodion Camataru ramin in istoria clubului craiovean, acum nu avem cu cine sa ne laudam. A fost un Ganea, dar l-am gonit din Banie si astfel in urmatorul sezon (’98/’99) – petrecut sub culorile Gloriei Bistrita si apoi la Rapid – a iesit golgheterul campionatului! Din vara acestui an l-am cedat (gratis!) si pe Claudiu Niculescu, golgheterul echipei in campionatul trecut. Am ramas cu Barcauan, Savu, Manta si Iacob. Acesta din urma, operat in august, a ajuns din nou intr-o situatie critica. El se afla in Belgia la clinica ortopedului Marc Martens, iar presedintele Viorel Ilinca nu ne-a putut preciza ieri daca „Jancker“ va fi sau nu operat in zilele urmatoare. Oricum, medicul Liviu Batineanu spusese ca Iacob are nevoie de inca o interventie chirurgicala. Savu a fost transferat pina la sfirsitul anului 2002 in campionatul Chinei.
Barcauan, cel in care ne pusesem mari sperante, s-a facut remarcat in acest inceput de campionat prin ratari uriase, unele aproape neverosimile, ceea ce i-a adus apostrofari din toate partile: de la actionarul unic, managerul general si pina la coechipieri. Din acest punct de vedere, Cosmin trece acum printr-o pasa psihica dificila. „Au tabarit aproape toti pe mine cu acuzele, de parca as fi singurul vinovat de insuccesele echipei“, le-ar fi spus el unor apropiati. Despre Manta ar fi multe de spus. Are gabarit de atacant si vointa. „Are inca de muncit. Multe chestiuni care tin de abc-ul fotbalului nu-i sint inca familiare“, a spus despre el fostul antrenor al Universitatii, Marian Bondrea.
Gusti Calin si Viorel Domocos – care au jucat si ar putea juca in linia ofensiva – nu sint, deocamdata, cele mai viabile solutii. Calin are mereu probleme de sanatate, iar Domocos pare a fi mai util la mijlocul terenului. Si atunci? Luni a fost adus de la Rocar Cristian Silvasan, de 21 de ani, fost la Fulgerul Bragadiru, UFC Electro, dar acesta – fara nici un meci in Divizia A – nu poate fi solutia salvatoare pentru Florin Marin.
In alta ordine de idei, Viorel Ilinca s-a intilnit ieri cu actionarul Netoiu, dar nu am putut afla de la presedintele clubului craiovean un alt nume in afara lui Silvasan, care este in vederile Universitatii: „Deocamdata, Silvasan a venit la Craiova. Mai sint insa doua zile in care se pot intimpla multe.“
Oricum, nu prea intelegem despre ce performanta se vorbeste la Universitatea din moment de Gigi Netoiu vinde sistematic tot ce are mai valoros in echipa si cumpara cam ce refuza altii. In acest ritm este greu de presupus ca in Banie vom mai vedea vreodata golgheteri autentici.
Universitatea nu are oameni de gol
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei