Patrimoniul cultural şi „compromisul cu banul“

S-a văzut, pe parcursul celor două decenii, de câtă atenţie a beneficiat patrimoniul naţional. În opinia unora, mai puţin interesaţi de soarta acestei importante avuţii, odată inventariat şi clasificat, patrimoniul românesc poate să doarmă liniştit. Ceea ce s-a şi întâmplat. Numai că somnul multora dintre clădirile istorice sau siturile arheologice de la noi a fost brutal întrerupt, de nenumărate ori, până la eliminarea lor definitivă.
Cine au fost şi sunt agresorii, cum au fost ei pedepsiţi pentru crimele culturale comise – incendii, demolări etc. – nu prea se ştie şi nici nu se doreşte acest lucru. Mai grav este că nici nu se mai scoate o vorbă despre monumentul ras de pe faţa pământului şi transformat în moloz. În fiecare an, însă, autorităţile se încumetă să pună în discuţie starea jalnică a patrimoniului. La un moment dat, eşti tentat să-i suspectezi că le face plăcere să se lamenteze pe tema cu pricina.
Ei bine, nu e chiar aşa. După un an şi jumătate de la semnarea de către Traian Băsescu a deciziei privind înfiinţarea Comisiei pentru patrimoniu, avându-i copreşedinţi pe prof. dr. Dan Mohanu şi arh. Şerban Sturdza, la începutul săptămânii a fost lansat Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice şi Naturale din România. Trebuie să recunoaştem că nu a durat prea mult, iar autoritatea incontestabilă a celor doi copreşedinţi – şeful Catedrei de restaurare patrimoniu din cadrul Universităţii de Arte Bucureşti, Dan Mohanu, şi preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Şerban Sturdza -, conferă imensă credibilitate concluziilor asupra stării patrimoniului. Analiza din documentul amintit nu face decât să spună lucrurilor pe nume. Faptul că patrimoniul cultural al României, incluzând ariile protejate şi  monumentele istorice, se află într-o stare jalnică este un adevăr… la vedere. Iată şi tabloul acestei stări: sute de clădiri monumente istorice sunt abandonate în paragină de către autorităţi, pământurile de sub ele sunt tranzacţionate cu sânge rece de speculatorii imobiliari, în cetăţile construite de domnitori, de-a lungul secolelor, funcţionează cârciumi, iar situri arheologice – precum cel de la Roşia Montană – au fost lăsate pe mâna industriaşilor care caută profitul.
În timp ce promisiunile legate de conservarea şi restaurarea patrimoniului au rămas doar vorbe în vânt, se mai arată în Raportul Comisiei Prezidenţiale, întocmit de cei 21 de arhitecţi, istorici şi cercetători. Sunt menţionate, totodată, cauzele care au dus la distrugerea monumentelor, cum ar fi regimul incert de proprietate asupra clădirilor de patrimoniu ori al terenurilor de sub ele, agresiunea prin restaurare sau intervenţii inadecvate şi lipsa cadrului legislativ. Era previzibil şi capitolul referitor la vinovaţi, ei fiind, în principal, administraţiile locale, foarte uşor de convins când se iveşte ocazia de a mai scoate un ban în plus. Sau, în viziunea domnului Băsescu, „faţadele schimonosite pe care le vedem în Bucureşti şi în toate oraşele ţării sunt rezultatul compromisului pe care profesioniştii în arhitectură îl fac cu banul“.
Noi nu punem nimic la îndoială, ne îngrijorează însă cum se vor descurca, anul viitor şi în următorii ani, unii profesionişti în arhitectură…