1.2 C
Craiova
joi, 25 decembrie, 2025
Știri de ultima orăMagazinSurse de energie pentru întreaga zi

Surse de energie pentru întreaga zi

Aţi avea nevoie de un concediu, dar nu aveţi curaj să vă gândiţi la el când problemele de la serviciu vă dau bătaie de cap. Puţină energie nu v-ar dăuna, aşa că specialiştii vă recomandă câteva trucuri care vă vor ajuta să vă încărcaţi bateriile din mers.

Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să încercaţi să vă treziţi la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă. Şi aceasta nu este tot. De aici încolo urmează un întreg ritual. Specialiştii vă recomandă ca, timp de jumătate de oră după trezire, să staţi în lumină naturală. Aşa că, având ochii abia deschişi, trebuie să vă îndreptaţi spre geam şi să daţi draperiile la o parte. Explicaţia acestui gest este cât se poate de simplă: „Acest obicei vă «activează» ritmul circadian (sau ritmul biologic), care e guvernat de un ceas biologic şi funcţionează pe perioada unei zile complete. Datorită ceasului circadian, somnolenţa nu creşte continuu pe măsură ce timpul trece. În schimb, nevoia de somn urmează un ciclu şi organismul este gata de somn sau de trezire în diferite momente ale zilei“, susţin specialiştii citaţi de site-ul acasatv.ro.
După aceea puteţi merge la baie şi urma ritualurile de frumuseţe de dimineaţă.
Şi alimentaţia vă ajută foarte mult. Trebuie să limitaţi carbohidraţii, pentru a face loc proteinelor, care înmagazinează mai bine energie.
Ritualul băutului cafelei pe timpul zilei este şi el important. Specialiştii nu recomandă cafeaua de dimineaţă, ci sunt mult mai încântaţi de efectele cofeinei consumate spre prânz sau amiază, atunci când aveţi nevoie cu adevărat de ea.

Alte reguli de aur

O însemnătate aparte o are şi programarea meselor. Ideal ar fi să respectaţi orele de masă în fiecare zi. Nu este un simplu moft, ci o necesitate, căci dacă săriţi peste micul dejun sau peste prânz, atunci când corpul îşi cere drepturile, asta vă va face să vă simţiţi mult mai obosit decât dacă aţi mânca la intervale regulate.
Stresul vă consumă o bună parte din energie. Indicat ar fi să găsiţi un moment al zilei şi să încercaţi un exerciţiu de respiraţie şi destindere. Tot ceea ce trebuie să faceţi este să închideţi ochii şi să vă ascultaţi respiraţia în timp ce inspiraţi şi expiraţi încet şi să alungaţi din minte gândurile sau sarcinile apăsătoare.
Relaxarea este absolut necesară şi înainte de somnul de seară. Lectura unei cărţi sau o muzică lentă vă vor fi prieteni de nădejde la ceas de seară.

Mişcarea, o necesitate
Un program de exerciţii, fie el cât de scurt, e o sursă importantă de energie. Dacă sunteţi prea obosiţi pentru jumătate de oră de exerciţii, puteţi încerca o plimbare. Aceste obiceiuri odată dobândite vă vor ajuta să vă revitalizaţi aproape instantaneu şi, cu siguranţă, altul va fi cheful dumneavoastră de acţiune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU