19.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024

Colţul gospodinei

Un mic secret poate transforma o mâncare obişnuită în una deosebită. Iată câteva dintre tainele preparării mâncărurilor, dezvăluite de cele mai iscusite gospodine:

– Dacă vreţi să obţineţi o aromă exotică, în apa în care fierbeţi orezul adăugaţi 1 baton de scorţişoară, 6 boabe de cardamom, 1/4 linguriţă turmeric şi câteva seminţe de chimen.
– Înainte de a începe să gătiţi sau chiar imediat după, presăraţi un vârf de cuţit de chili pe legumele care urmează să fie rumenite la cuptor ori în sosul pentru paste.
– Deserturile sunt mai gustoase dacă, de exemplu, folosiţi cuişoare, cardamom, anason, nucşoară sau seminţe de vanilie în compoturi sau budincile de fructe, precum şi în orezul cu lapte.
-Soteul de ciuperci este mult mai gustos dacă adăugaţi 1/2 linguriţă seminţe de chimen când îl pregătiţi. Pe de altă parte, seminţele de muştar dau gust piureului.
– Usturoiul rumenit la cuptor se transformă într-o pastă care îşi pierde gustul înţepător, căpătând o aromă atenuată, dulce.
– Stafidele mai întâi se aleg, se curăţă de codiţe şi apoi se opăresc cu apă uşor îndulcită cu zahăr. În felul acesta, îşi recapătă prospeţimea.
– Tava în care urmează să turnaţi blatul unei prăjituri trebuie unsă numai pe fund, nu şi pe margini, pentru că altfel prăjitura nu va creşte cum trebuie.
– La o tartă, mai întâi se presară făină şi zahăr pe aluat, apoi se coace vreo cinci minute, după care se aşază fructele.
– Făina cernută înainte de a fi folosită la prăjituri face aluatul mai pufos şi mai fraged.
– Carnea de pui va fi delicioasă dacă, înainte de a fi gătită, se pune puţin la marinat, într-un castron cu iaurt şi condimente.
– Pentru a limpezi o supă când este fierbinte, adăugaţi un albuş de ou bătut.
– Pentru ca omleta să fie mai pufoasă, adăugaţi câteva linguriţe de apă atunci când bateţi ouăle.
– Crema de zahăr ars este mult mai gustoasă dacă în compoziţie se adaugă o lingură de nes.
– Crema de ciocolată are un gust mai fin dacă ciocolata se topeşte în lapte şi nu în apă.
– Carnea bătrână de pasăre, care necesită timp de fierbere îndelungat, se găteşte mult mai uşor dacă înainte cu o zi de a fi preparată se ţine la loc cald, învelită într-o pânză de in.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU