10.6 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinCofeina - inofensiva sau nu?

Cofeina – inofensiva sau nu?

In zilele noastre, cofeina este o substanta extrem de utilizata, atât de adulti, cât si de copii. Cei mari nu se pot trezi dimineata fara sa bea o ceasca de cafea, iar copiii consuma in mod obisnuit Cola sau alte bauturi cofeinizate. Potrivit site-ului www.topsanatate.ro, intrebarea legata de cofeina vrea sa ofere un raspuns privind actiunea acestei substante.


Deci: este cofeina buna sau nu ? Din pacate, nu exista un raspuns universal-valabil. Totul depinde, in principal, de cum reactioneaza fiecare organism la cofeina. Unele persoane se simt mai vesele, mai vioaie si mai sociabile, incercând chiar o stare de euforie. Alte persoane devin insa iritabile si anxioase, capata dureri de cap sau risca atacuri de panica dupa ce consuma cofeina.


Trebuie retinut si faptul ca majoritatea celor care consuma foarte des cofeina risca sa devina dependenti, lucru valabil si in cazul copiilor. Totusi, desi cofeina prezinta unele insusiri ale drogurilor, implicatiile acestei dependente nu sunt grave, arata doctorii.


In creier, cofeina actioneaza ca un stimulent indirect. Ea blocheaza actiunea neurotransmitatorului adenozina, care comanda, in general, creierului sa se linisteasca si sa adoarma. Molecula cofeinei se aseamana cu adenozina si poate „pacali“ creierul, substituind-o pe aceasta. Ca urmare, adenozina este incapabila sa inabuse neurotransmitatorii „insufletitori“, ca dopamina, iar creierul ramâne intr-o stare permanenta de excitabilitate.


De câta cofeina avem nevoie?


Efectele benefice ale cofeinei sunt sporirea atentiei si a concentrarii, inlaturarea oboselii si micsorarea timpilor de reactie. Totusi, studiile au aratat ca si dozele mici de cofeina au aceste efecte, nefiind necesara ingurgitarea unor cantitati uriase.


Doza optima de cofeina este de 100 pâna la 200 mg – una pâna la doua cesti de 140 g. Le puteti distribui in doua segmente orare: dimineata si la sfârsitul dupa-amiezii, când efectul cofeinei dispare. Dozele mai mari nu dau rezultate mai bune, uneori fiind chiar contraproductive.


Pe lânga cafea, si ceaiul este un depozitar util de cofeina. Desi contine doar 60 mg de cofeina (cam la jumatate fata de cafea), o ceasca de ceai va poate ajuta sa va inviorati pe loc creierul si sa va imbunatatiti performantele. Cercetatorii britanici au aratat, intr-un studiu recent, ca subiectii care au baut doar apa in decursul unei zile au avut performante slabe, pe când cei care au baut ceai sau cafea si-au mentinut atentia si activitatea cognitiva optima pe tot parcursul zilei. Cel mai important insa, impactul benefic asupra creierului a putut fi observat extrem de rapid – dupa numai zece minute de la inghitirea bauturilor cofeinizate. Totusi, cercetatorii nu pun aceasta inviorare exclusiv pe seama cofeinei, luând in calcul si alti compusi activi din ceai sau cafea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS