14.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinTrident da sfaturi de frumusete

Trident da sfaturi de frumusete

Dupa un pictorial fierbinte intr-o revista destinata domnilor si, mai ales, datorita tinutelor afisate in concerte, fetele de la Trident au devenit unele dintre cele mai sexy aparitii din show-bizz-ul românesc. Roxana, una dintre componente, vorbeste despre cum isi mentin cele trei gratii frumusetea.


Sosita pentru o scurta vizita in Craiova, Roxana de la Trident nu s-a putut abtine sa nu dea o fuga pâna la salonul de infrumusetare al lui Marian Cotoi, unde stilistul a aranjat-o pentru un concert. „De fiecare data când trec prin Craiova, il las pe Marian sa se ocupe putin de imaginea mea“, a spus olteanca de la Trident. Având in vedere imaginea pe care si-au creat-o, oricine ar crede ca fetele de la Trident isi petrec mai tot timpul in saloane de infrumusetare. Totusi, Roxana a tinut sa infirme aceasta ipoteza. Cântareata a marturisit ca nu apeleaza la serviciile unui salon de infrumusetare decât atunci când este imperios necesar (pentru a-si schimba culoarea parului sau tunsoarea).


„De obicei, ma aranjez singura pentru ca imi place sa experimentez tot felul de coafuri“, a spus Roxana. Si pentru ca ii place atât de mult sa faca pe stilista, olteanca se ocupa si de imaginea colegelor din trupa. „Si pe colegele mele tot eu le aranjez. Loredana spune mereu ca prefera sa se lase pe mâna mea in loc sa mearga la un salon, pentru ca eu o cunosc foarte bine si ii stiu preferintele“, a precizat solista. Olteanca a invatat sa se ingrijeasca singura de pe vremea când era manechin. Si pentru ca a deprins repede arta machiatului, Roxana a afirmat ca nu-i prea place sa fie machiata de altcineva.


„…nu las pe nimeni sa puna mâna pe fata mea“


„Chiar daca mergem la emisiuni, niciodata nu las pe nimeni sa puna mâna pe fata mea, vin cu produsele cosmetice in geanta. Si pentru concerte ne machiem tot timpul singure“, a precizat cântareata. Deoarece solistele cred ca sunt prea tinere pentru a apela la diferite creme sau masti-minune, cele trei gratii de la Trident afirma ca nu apeleaza la nici un truc pentru a arata mereu irezistibil. „Nu folosesc nici masti-minune, dar pun mare accent pe protejare. Eu am 21 de ani, nu cred ca trebuie sa apelez la prea multe trucuri. Folosesc doar creme menite sa ma protejeze si sa-mi hidrateze pielea“, a spus Roxana.


Solistele tin foarte mult la sanatatea lor. Dupa principiul „este mai bine sa previi, decât sa vindeci“, cântaretele incearca sa previna pe cât posibil aparitia ridurilor.


„Nu mergem la solar pentru ca imbatrâneste pielea. Vara aceasta ne-am bronzat pe litoralul spaniol si pe cel românesc“, a afirmat craioveanca de la Trident. Când nu sunt in lumina reflectoarelor, cele trei soliste prefera sa lase cochetaria deoparte. „Nu ne place sa stam machiate. De obicei, inainte de a iesi in oras, folosesc doar putin fond de ten pentru a ma proteja si rimel“, a precizat Roxana. In ceea ce priveste imbracamintea provocatoare, se pare ca si aceasta este folosita doar la iesirile mondene si in concerte.


„Nu am tinut niciodata diete“


„In timpul liber sunt foarte comoda, ma imbrac in ceva lejer si nu suport tocurile. Ziua prefer incaltamintea comoda, iar tocurile nu le folosesc decât la diferite ocazii si in concerte“, a spus olteanca.


Eforturi prea mari nu depun cele trei blonde nici pentru a-si pastra o silueta de invidiat. Nu merg la sala regulat, dar mai alearga din când in când printr-un parc situat in apropierea locuintei lor din Bucuresti.


„Nu am tinut niciodata diete. Andreea, colega mea, manânca foarte multa pâine si cu toate acestea este cea mai supla dintre noi. Eu obisnuiesc sa manânc multe fructe, dar nu-mi prea plac dulciurile. N-am mai mâncat ciocolata de nu stiu când, dar nu pentru ca m-as abtine, ci pentru ca nu-mi place“, a spus Roxana.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS