11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljŞi-a îngropat mama, iar acum luptă cu sistemul medical

Şi-a îngropat mama, iar acum luptă cu sistemul medical

O tânără a pornit o luptă cu sistemul medical craiovean, din dorinţa ca pacienţii să fie trataţi corespunzător în spital. Tânăra susține că, în ultimele clipe de viaţă, mama sa ar fi fost legată de pat, fără medicamentaţie. Conducerea Spitalului de Urgență Craiova a demarat o anchetă, iar astăzi toţi medicii care lucrează la Terapie Intensivă trebuie să explice în scris „de ce se leagă pacienţii şi în ce condiţii“.

Trecerea în nefiinţă a Paulei Drulă i-a îndurerat pe apropiaţi, iar modul în care ar fi fost tratată femeia în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova i-a revoltat. Printre lacrimi, Anca Drulă, fiica Paulei, povesteşte că mama sa suferea de aproximativ 30 de ani de diabet insulino-dependent.
„În urma diabetului au apărut complicaţii. Întâi la inimă, avea deja trei diagnostice, o cardiopatie ischemică, dar şi probleme grave de vedere. Săptămâna trecută, în momentul în care mamei i-a fost rău, mă aflam în Italia, în interes de serviciu. Am sunat zilnic acasă şi am aflat că joi s-a simţit rău. Împreună cu soţul meu a sunat la 112 şi a fost internată la Secţia de Nefrologie. Avea o glicemie de 360 şi tensiunea 11,6. După numai o zi, vineri, tensiunea i-ar fi scăzut după cum mi s-a spus şi a fost mutată în Terapie Intensivă, la etajul patru“, a început cu durere să povestească, Anca. Duminică seară, tânăra s-a întors în ţară şi a mers la spital pentru a-şi vedea mama.
„Am mers la Terapie să aflu cum se simte mama. Stăteam cu ea de 30 de ani, ştiam foarte bine că nu poate sta nici măcar o zi fără medicamente. Atunci o asistentă din Terapie Intensivă mi-a spus că nu este nici un medic care să îmi ofere informaţii. Am intrat atunci să o văd. Era acoperită cu o pătură. A început să plângă şi să mă roage să o iau din spital pentru că oricum nu i-au administrat tratament nici pentru inimă şi nici insulină. Mi-a spus că nu i-au dat nici măcar să mănânce. Iniţial, am crezut că exagerează. Apoi mi-a spus că au legat-o de pat. Era disperată. Am întrebat asistenta de ce nu i se administrează insulina, iar aceasta mi-a răspuns că nu are nevoie având în vedere că ar avea glicemia 100. Le-am spus din start că este o greşeală, că nici în zilele cele mai bune, mama nu a avut glicemia atât de scăzută. Am vrut apoi să îi fac un test de glicemie, având un aparat special, însă asistenta nu m-a lăsat, spunându-mi că asta trebuie să facă doctorul, nu eu!“, a adăugat tânăra.

„Mama era legată de picioare“

Anca susţine că mama sa a fost ţinută într-un pat dezafectat, în condiţii improprii pentru un bolnav aflat în Terapie. „Soţul meu a încercat să ridice puţin patul, însă asistenta i-a făcut observaţie să nu mai umble la el. Ni s-a răspuns că dacă nu ne convine să îi aducem un pat de acasă. Am încercat atunci să o ridic pe marginea patului, însă mama mi-a spus că nu are voie să se ridice. Nu înţelegeam de ce, însă când am dat pătura la o parte, mama era legată de picioare. Am întrebat asistenta de ce este ţinută aşa, însă atitudinea acesteia m-a frapat. Vorbea indiferentă la telefon cu o prietenă, în timp ce bolnavii intubaţi sau în stare critică stăteau nesupravegheaţi. Am văzut şi un bătrân intubat legat de pat… Am apucat să fac doar câteva poze pentru că asistenta m-a văzut şi m-a împins afară din Terapie ameninţându-mă că va chema paza“, a completat Anca.

„Rezidentul mi-a spus că sunt nevoiţi să lege bolnavii de pat“

Paula Drulă asista fără a înţelege cu exactitate ce se întâmplă pentru că, din cauza bolii, vederea i-a fost afectată, distingând în proporţie de doar 25%. „Am fost împinsă afară din Terapie. Un medic rezident aflat pe culoar mi-a spus că nu ar trebui să relatez cele văzute. Că îi pare rău că mi-am văzut mama legată de pat, dar că asta era soluţia pentru că mama ar fi fost violentă. I-am spus că nu cred aşa ceva, că ea este o persoană calmă la fel cum am găsit-o şi când am intrat la ea. Atunci rezidentul mi-a spus că nu există personal suficient pe secţie, că sistemul e de aşa natură, că sunt nevoiţi să lege bolnavii de pat de teamă ca aceştia să nu cadă. Am aflat că mamei îi administrau dopamină, că avea tensiunea 6 şi astfel încearcă să o stabilizeze şi că rinichii ei sunt în colaps, că nu a urinat de trei zile cu toate că mama avea o sondă. Asistenta a intervenit în discuţie şi a mi-a zis să am grijă ce povestesc deoarece «nu se ştie ce se va întâmpla peste noapte»“, a spus tânăra.

„Când am ajuns la spital, o duseseră deja la morgă“

Anca Drulă susţine că a încercat să îşi sune mama pe telefonul mobil pentru a o linişti, însă telefonul mamei nu a mai sunat şi tânăra crede că cineva i l-a închis. „După doar câteva ore m-au sunat din Terapie. Era 5 dimineaţa. Mi-au spus că o resuscitau de 40 de minute pentru că intrase în stop cardio-respirator. Când am ajuns la spital, o duseseră deja la morgă. Mi-au spus să mă duc să ridic cadavrul… Nu contest faptul că mama era bolnavă, însă nu-mi dă linişte faptul că a fost tratată ca un câine, că a murit implorându-mă şi spunându-mi să o iau de acolo…“, a povestit plângând femeia.

După deces, fișa pacientei s-a transformat într-un dosar

Anca Drulă a vorbit cu prof. dr. Eugen Moţa, şeful Clinicii de Nefrologie de la Spitalul de Urgenţă Craiova, cel care îi tratase mama şi cu alte ocazii. „I-am povestit cum am găsit-o legată pe mama de pat, cum a fost tratată inuman şi atunci de la dumnealui am aflat că au mai existat plângeri şi în alte cazuri din partea unor pacienţi cu privire la tratamentul aplicat de asistentele de acolo. Mi-a povestit că a avut un pacient londonez care a avut nevoie de dializă pe perioada şederii în Craiova şi care a ajuns la Terapie. Ajunsese să îl implore pe doctorul Moţa să îl ia de acolo. L-a luat pe propria răspundere, l-a mutat pe secţie, a făcut dializă şi a plecat cu viaţă din spital. Dacă fişa de observaţie a mamei avea doar două file înainte să moară, după s-a transformat într-un dosar. Am văzut astfel cum au apărut subit tratamente şi analize ce nu fuseseră făcute“, a spus Anca.

„Sper să se schimbe ceva“

Din dorinţa ca nici un bolnav să nu mai treacă prin aceleaşi momente, Anca Drulă a vorbit chiar în ziua înmormântării mamei sale despre aceste lucruri. A depus plângere la spital, la Parchet, la poliţie şi vrea să sesizeze şi Colegiul Medicilor pentru neglijenţă şi abuz din partea cadrelor medicale. „Vreau să ştie toată lumea ce se întâmplă în acea secţie şi, dacă reuşesc să scap cu viaţă măcar un om, este mare lucru… Eu nu o mai pot aduce pe mama înapoi, dar sper să se schimbe ceva. Aştept însă nişte explicaţii pentru că am atâtea întrebări la care nimeni nu s-a obosit să îmi ofere răspuns“, a adăugat tânăra. Rezultatul necropsiei a stabilit principala cauză a decesului: stop cardio-respirator.

Prof. dr. Eugen Moţa: „Din momentul în care a plecat de la noi de pe secție colegii de la ATI s-au ocupat“

Redactorii GdS au luat legătura telefonic şi cu prof. dr. Eugen Moţa, şeful Clinicii de Nefrologie de la Spitalul de Urgenţă Craiova, pentru a afla care a fost starea femeii în momentul în care a ajuns pe secţie. „Pe 9 octombrie, la ora 22.32, femeia a fost adusă la noi, iar pe 11 octombrie a fost mutată în Secţia de Anes­tezie și Terapie Intensivă. A fost a doua oară când femeia a venit la noi să o tratăm. Avea diabet zaharat și din cauza aceasta au apărut și alte complicații. Suferise în urmă cu ceva timp și un infarct miocardic. Au apărut complicații, iar de data aceasta era într-o stare critică, viața ei era pusă în pericol și de aceea am decis transferul ei la ATI. Ce s-a întâmplat însă acolo nu ştiu. Din momentul în care a plecat de la noi de pe secție, colegii de la ATI s-au ocupat…“, a precizat prof. dr. Eugen Moţa.

„Consiliul de Etică va decide ce s-a întâmplat cu pacienta“

Managerul Spitalului de Urgenţă Craiova, Bogdan Fănuță, a declarat că a primit o sesizare: „Eu am primit o sesizare pe care am trimis-o mai departe către Consiliul de Etică, care v-a analiza ce s-a întâmplat cu pacienta. Vor fi luate părerile medicilor și se va stabili exact ce s-a întâmplat acolo. Consiliul de Etică este format din medici, reprezentanți de la DSP, directorul medical, reprezentanţi ai Colegiului Medicilor. Joi, 16 octombrie, am solicitat tuturor medicilor care lucrează în ATI să precizeze de ce se leagă anumiţi pacienţi şi care este procedura clară. Toate declaraţiile le voi face publice pentru ca toată lumea să înţeleagă“.
Redactorii GdS au încercat să obțină un punct de vedere din partea șefului Secției ATI, care a transmis prin alți reprezentanți ai spitalului, pentru că se afla în sala de operații, faptul că nu are nimic de comentat. „Eu nu am ce să vă spun. Vorbiți cu purtătorul de cuvânt al spitalului sau cu directorul“, a transmis conf. dr. Luminița Chiuțu, șefa ATI.
Este foarte important ca unui bolnav să i se măsoare glicemia de opt ori pe zi

Redactorii GdS au înceract să afle şi punctul de vedere al unui specialist în diabet, o persoană neutră de această poveste, dar şi de Spitalul de Urgență. „Este greu să te pronunţi dacă nu ştii cu exactitate bolnavul şi nu îi urmăreşti evoluţia. Odată diabetul instalat, apar complicaţii multe şi grave în organism. O glicemie peste 126 ne arată că o persoană suferă de diabet. De aceea este foarte important ca unui bolnav să i se măsoare glicemia de opt ori pe zi. Dacă pacientului îi scade glicemia şi ajunge la valoarea normală de 100, atunci nu i se mai face insulină pentru că ar da în hipoglicemie. În cazuri grave, bolnavul poate să dezvolte o encefalopatie, care poate duce la gesturi necontrolate“, a menţionat medicul care a dorit să îşi păstreze anonimatul, pentru că nu are nici o legătură cu cazul prezentat.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS