33.4 C
Craiova
sâmbătă, 16 august, 2025
Știri de ultima orăLocalOlt: Campanie de prevenire a violenţei desfăşurată în rândul tinerilor

Olt: Campanie de prevenire a violenţei desfăşurată în rândul tinerilor

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a organizat astăzi în cadrul campaniei „Nu lăsa violenţa să te transforme într-un infractor”o amplă activitate de informare, în rândul elevilor Colegiului Tehnic “Ion Mincu”.
Potrivit unui comunicat al IPJ Olt, campania are două module: unul de informare, prin organizarea de întâlniri cu elevii, şi unul de creaţie, în care elevii pot participa cu eseuri antiviolenţă.
Activitatea a constat azi în proiectarea şi vizionarea filmului documentar “Cheia e la tine”, cu prezentarea unor cazuri concrete ale unor deţinuţi aflaţi în Penitenciarul pentru Minori Craiova şi în Penitenciarul pentru Femei Târgşor, discuţii cu poliţiştii din cadrul structurilor de prevenire, proximitate, precum şi în distribuirea de materiale preventive.
De asemenea, a fost organizat un concurs de eseuri, intitulat sugestiv ”Eseul meu antiviolenţă!”, lucrările fiind selectate, la nivel judeţean, de un juriu format dintr-un ofiţer de prevenire, un reprezentant al Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi un jurnalist de la o publicaţie locală. Lucrările selectate vor fi înaintate la I.G.P.R., pentru a participa la etapa naţională a concursului „Eseul meu antiviolenţă”.
Toţi concurenţii au fost recompensaţi cu diplome de participare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS