17.9 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalInvazie de omizi în Craiova

Invazie de omizi în Craiova

Craiovenii se plâng că grădinile din apropierea blocurilor şi parcurile oraşului sunt invadate de omizi. Pentru combaterea lor, locuitorii oraşului trebuie să se adreseze regiei subordonate primăriei, RAADPFL, care acţionează doar pe domeniul public.

După căpuşe şi ţânţari, Craiova se confruntă cu un alt dăunător care s-a răspândit cu repeziciune în spaţiile verzi ale oraşului. Este vorba despre omida păroasă, care a invadat anumite specii de copaci, dudul, arţarul, castanul. Administraţia locală susţine că a început deja lupta cu acest dăunător, deşi, privind în jur, foarte mulţi copaci din grădinile blocurilor sunt distruși. „Direcţia pentru Agricultură Dolj a transmis o adresă către Primăria Craiova prin care ne înştiinţează despre necesitatea efectuării tuturor demersurilor pentru combaterea omizii păroase în momentul apariţiei acesteia. În acest sens, începând cu 11 iunie, RAADPFL a demarat tratamentul chimic şi mecanic pentru combaterea acestui tip de dăunători“, a precizat Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.
Într-adevăr, Direcţia Agricolă Dolj, Unitatea fitosanitară, a transmis o avertizare încă din data de 28 mai, în care atrăgea atenţia administraţiei locale despre „condiţiile climatice din ultimele zile, care au favorizat apariţia şi dezvoltarea dăunătorului: omida păroasă a dudului. Pentru prevenire şi combatere se recomandă executarea tratamentului“, se arată în Buletinul de avertizare.
Doar domeniul public

Regia primăriei care se ocupă de combaterea acestui dăunător, RAADPFL, a început „anihilarea“, dând prioritate grădinilor şi parcurilor publice. „Noi am acţionat acolo unde am fost sesizaţi de către angajaţii noştri de la spaţii verzi sau de către populaţie. Avem două atomizatoare şi facem tratamentul vegetaţiei cu ajutorul acestora. În acest moment nu este o invazie de nestăvilit. Aceste omizi sunt încă la primul stadiu. Am făcut astfel de tratamente în Grădina Puşkin, în spaţiile verzi de pe bulevardul Calea Bucureşti şi Nicolae Titulescu şi vom merge acolo unde primim sesizări, dar acţionăm numai pe domeniul public“, a precizat Ion Petre, directorul RAADPFL.

Recomandări

În schimb, craiovenii ale căror grădini au fost invadate de astfel de dăunători sunt sfătuiţi să efectueze şi ei tratamentul împotriva omizilor. Combaterea se poate face prin tăierea şi distrugerea cuiburilor prin ardere, dar şi prin tratament chimic cu diferite substanţe, cum ar fi: Fastac 10 Ec, în concentraţie de 0,02% pentru pomi fructiferi; Fury 10 Ec în concentraţie de 0,01% pentru pomi fructiferi; Pyrinex Quick, concentrat 0,1% pentru pomi fructiferi; Karate Zeon, concentrat 0,015% pentru pomi fructiferi, arbori izolaţi şi de aliniamente; Novadim progress, concentraţie 0,1% în cazul arborilor izolaţi şi de aliniamente şi Kaiso Sorbie 5WG în concentraţie 0,015% pentru arbori izolaţi şi de aliniamente. Perioada optimă de tratament este de la depistare până la combaterea definitivă.

Omida păroasă a dudului

Omida păroasă a dudului iernează în stadiul de pupă, sub scoarţa exfoliată a pomilor, în scorburi, pe garduri, pe pereţi şi streşinile caselor, în stratul superficial al solului. Apariţia fluturelui este eşalonată, începând din a doua decadă a lunii aprilie, până la jumătatea lunii iunie. Ouăle sunt depuse în grupe pe partea inferioară a frunzelor şi sunt acoperite cu perişori albi. La mijlocul lunii iunie până la jumătatea lunii august apar fluturi care dau naştere la a doua generaţie, ale cărei larve se dezvoltă până în septembrie – octombrie, când se transformă în pupe. Poate să se dezvolte şi a treia generaţie, însă larvele acesteia produc mai rar pagube.
Este o specie polifagă, cu peste 200 de plante gazdă (dudul, arţarul, salcia, castanul, mărul, părul, viţa-de-vie etc.). Larvele se hrănesc cu frunze şi îşi formează cuiburi mici din două-trei frunze, prinse cu fire de mătase. Frunzele atacate se îngălbenesc, devin apoi brune şi se usucă. În ultima fază, omizile rod frunzele în întregime, lăsând numai nervurile mai groase. Frunzele atacate sunt înfăşurate laolaltă, cu fire de mătase, formându-se cuiburi mari. La invazii puternice, arborii sunt complet defoliaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS