10.1 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSalariu mediu net, în regres

Salariu mediu net, în regres

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.328 lei în luna mai, cu 2,8% mai mic decât în aprilie, iar salariul mediu net a ajuns la 1.682 lei, în scădere cu 53 de lei (3,1%) faţă de luna precedentă, când era de 1.735 lei, informează adevarul.ro.
Indicele câştigului salarial real pentru luna mai 2014 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 96,9%, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 124,9%, cu 3,9 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna aprilie 2014.

 Petroliştii au cele mai mari salarii

Cele mai mari venituri medii nete s-au înregistrat în domeniile extracţiei petrolului brut şi a gazelor naturale (5.512 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (959 lei). În luna mai 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă, ca urmare a acordării în luna aprilie de premii ocazionale (inclusiv pentru sărbătorile de Paşte), sume din profitul net şi sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net sunt cauzate de nerealizările de producţie sau de încasările mai mici (în funcţie de contracte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

În bănci şi telecomunicaţii, cele mai mari scăderi

Cele mai semnificative scăderi ale salariului mediu net s-au înregistrat în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), cu 20,7%.
Au mai fost scăderi, între 10,0% şi 17,5%, în telecomunicaţii, extracţia cărbunelui superior şi inferior, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), extracţia minereurilor metalifere, colectarea şi epurarea apelor uzate şi între 8,0% şi 10% în fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea băuturilor şi transporturi aeriene.

În industria extractivă, creşteri considerabile

Aceste ceşteri ale salariului mediu  au fost determinate de acordarea primelor ocazionale şi a sumelor din profitul net, de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte). Astfel, în luna mai au crescut cu 28,8% salariile în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 4-8,5% în activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea produselor din tutun, transporturi terestre şi transporturi prin conducte şi cu 1,5-2,5% în prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor) şi activităţi de servicii administrative şi servicii suport. În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (1,9%), sănătate şi asistenţă socială (0,4%), administraţie publică (0,2%).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS