10.6 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriRevista UMF Craiova, cotată internaţional

Revista UMF Craiova, cotată internaţional

Este considerată din 2008 cea mai valoroasă bază de scientometrie din lume. Este revistă indexată la cel mai înalt nivel internaţional, recunoscându-i-se astfel valoroasa contribuţie pe care o aduce la dezvoltarea ştiinţei medicale. Puţini ştiu însă că toate aceste referiri sunt la adresa unei reviste craiovene la care muncesc profesori universitari medici ai Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF).

Romanian Journal of Morfology and Embryology este una dintre cele mai bine cotate reviste medicale din lume. Primul număr al revistei medicale a apărut în 1956 la Bucureşti, sub numele de Morfologie Normală şi Patologică, la Editura Medicală Română, ca revistă ce aparţinea Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale, respectiv Societăţii de Morfologie Normală şi Patologică. Încă de la început, revista conţinea articole redactate în limba română, dar şi cu rezumate într-o limbă de circulaţie internaţională. Din 1964 a apărut sub titulatura franceză Revue Roumaine d’Embryology et de Cytologie, iar din 1990 – sub denumirea de Romanian Journal of Morfology and Embryology, cu traducere şi în limba franceză. Dintre marile personalităţi ale lumii medicale care au condus revista amintim pe prof. dr. I.T. Niculescu, prof. dr. Emil Crăciun, prof. dr. E. Repciuc, prof. dr. Al. Eskenasy, acad. L.M. Popescu etc. La sfârşitul anului 1998, din lipsă de fonduri, revista îşi încetează apariţia.
„În 2004 însă, împreună cu prof. univ. dr. Florin Bogdan am preluat revista medicală, spre bucuria tuturor medicilor şi cadrelor didactice care lucrează în domeniul morfologiei sau sunt cercetători în diverse centre sau institute de cercetare. Revista conţine articole, studii, cercetări din domeniul anatomiei patologice, histologice, celulare şi moleculare, geneticii sau biochimiei. A devenit o oglindă a muncii de cercetare a medicilor din ţară, dar şi din străinătate. La început susţineam revista financiar din buzunarele noastre, apoi am avut şansa să găsim un sponsor într-un om de afaceri din Slatina, iar în ultimii ani revista este sprijinită anual de Comisia de Cultură şi Învăţământ din cadrul Consiliului Judeţean Dolj“, a povestit prof. univ. dr. Laurenţiu Mogoantă, preşedintele Societăţii Române de Morfologie din România.

O muncă titanică

Revista apare trimestrial, iar în prezent medici şi cercetători din China, India, Japonia, SUA, Canada, Scoţia, Germania, Franţa etc. trimit articole de cercetare la publicaţia craioveană. Este o muncă titanică, recunoaşte prof. univ. dr. Laurenţiu Mogoantă, la care se lucrează cel puţin trei ore pe zi, şapte zile din şapte. Primesc articole din domenii medicale din toate colţurile lumii, din centre universitare de medicină şi farmacie, atât prin poştă, cât şi în format electronic. După ce colectivul de oameni, de profesie medici, care lucrează la editorial, format din Claudiu Mărgăritescu, Carmen Florina Popescu şi editorul-şef – Laurenţiu Mogoantă, primesc articolele, le triază, munca trece apoi în mâna editorului în limba engleză: Oana Badea-Voiculescu. Secretariatul tehnic al revistei este alcătuit tot din medici: George Mogoşanu, B. Oprea, M. Ioana. Articolele selectate sunt trimise apoi la evaluatori independenţi din ţară, personalităţi marcante ale vieţii medicale: Marius Raica (UMF Timişoara), Irina Draga-Căruntu (UMF Iaşi), Carmen Ardeleanu (UMF Bucureşti), Andrei Motoc (UMF Timişoara) etc. Şase luni durează procesul din momentul primirii articolului şi până în ziua când este publicat.

Articolele publicate în revista craioveană de medicină sunt citate în alte reviste internaţionale din lume

Revista realizată de medicii craioveni a fost indexată în cea mai vastă bază de date medicale internaţionale – PubMed, cu sediul în SUA, la Bethesda. Cercetători străini, profesori universitari din SUA, Franţa, Italia, Germania, Ungaria, India, Republica Moldova etc. au acceptat să facă parte din boardul revistei şi să contribuie la dezvoltarea ei. Au ajuns la o performanţă deosebită, trimestrial primindu-se pentru fiecare număr al revistei peste 30 de articole din ţară şi străinătate.
„Dacă, la început, oamenii erau sceptici în ce priveşte succesul acestei reviste medicale, astăzi ne putem bucura că, pe plan internaţional, Romanian Journal of Morfology and Embryology a fost indexată de alte sisteme de scientologie, din care enumerăm: National Library of Medicine, MEDLINE, SRJ, Index Medicus, Scopus/Embase (Elsevier), Index Copernicus“, a adăugat prof. univ. dr. Laurenţiu Mogoantă. Au ajuns la performanţa şi satisfacţia ca articolele publicate în revista craioveană de medicină să fie citate în alte publicaţii internaţionale din lume. Până în prezent, 71 de publicaţii au citat articolele medicilor craioveni şi români care scriu în revista UMF Craiova, articolele au fost studiate, iar rezultatele obţinute au fost utilizate de numeroşi cercetători din întreaga lume. Şi studenţii UMF Craiova au posibilitatea să publice în revista medicală, articolele lor au fost deja citate de alte reviste medicale din străinătate. Site-ul revistei – www.rjme.ro – a fost vizitat, în total, în ultimul an (din septembrie 2009) de peste 36.000 de utilizatori din întreaga lume.

Implicat în activitatea de cercetare 

Profesorul univ. dr. Laurenţiu Mogoantă este absolvent al Medicinei în Craiova. Din 1990 este cadru didactic la UMF Craiova, şeful Catedrei nr. 2. În 1990 a fost numit asistent universitar, apoi şef de lucrări în 1994 şi conferenţiar universitar în 1999. A fost ales şeful Catedrei de Histologie – Morfopatologie – Biologie Celulară şi Genetică Medicală din anul universitar 1999-2000. Tot profesorul Mogoantă a înfiinţat Centrul de Cercetare din cadrul UMF Craiova, dotat cu aparatură de ultimă generaţie: 23 de granturi de cercetare şi microscoape performante care nu se găsesc în nici un alt centru universitar din ţară. Este şi preşedintele Societăţii Române de Morfologie, membră a Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale. Este medic primar în radiodiagnostic şi imagistică medicală la Spitalul de Urgenţă Craiova.
„În articolele şi cercetările noastre încercăm să dezbatem probleme medicale acute cu care se confruntă societatea actuală. Din nefericire, cancerul este o problemă tot mai frecventă, care apare chiar şi la copii şi tineri. Tot ca probleme majore am putea aminti accidentele cerebrale şi vasculare, dar şi bolile de inimă“, a adăugat prof. univ. dr. Laurenţiu Mogoantă. 
Tot această echipă de medici, în fiecare an, la Craiova, în luna mai, organizează Simpozionul naţional de morfologie, la care participă peste 400 de cadre universitare din toată ţara. 

Cine face parte din Editorial Board

V. Anestiadi – Republica Moldova; C. Barrat, J.F. Bernaudin, M. Catala, F. Jaubert, R. Lacave – Franţa; K. Kayser, E. Vollmer, A. Popa-Wagner – Germania; D. Laky – Ungaria; Latha Prabhu – India; G. Bussolati, D.Ribatti – Italia; L.C. Walker – Atlanta (USA) etc.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII