15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & Afaceri1.500 de euro pentru fermele de semisubzistenţă

1.500 de euro pentru fermele de semisubzistenţă

Micii fermieri care vând câte ceva din producţia obţinută pot fi încurajaţi cu bani de la UE pe o perioadă de cinci ani, pentru a produce mai mult. Ei trebuie doar să depună un proiect la direcţiile agricole, acesta fiind realizat gratis de oficiile de consultanţă agricolă.

Ţăranii care deţin aproximativ opt hectare de teren sau au o minifermă zootehnică şi care comercializează o parte din produse se pot dezvolta cu bani de la Uniunea Europeană (UE). Ei au posibilitatea să primească prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) câte 1.500 de euro anual, timp de cinci ani, dacă depun proiecte. Măsura 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă“, prin PNDR, stabileşte clar condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească micii fermieri pentru a se califica. „Fermierii trebuie să depună un proiect la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, acesta fiind întocmit gratis de cei de la Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă. Ei trebuie doar să prezinte nişte documente prin care să arate că deţin suprafeţele respective“, a spus Constantin Cucu, directorul Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Dolj. Prima sesiune de astfel de proiecte s-a încheiat în februarie, iar la cea lansată recent încă nu s-a stabilit un termen-limită, spun oficialii din agricultură, dar se presupune că va fi la sfârşitul lunii iunie. Până acum s-au depus 80 de proiecte de la micii fermieri doljeni, dintre care cele mai multe sunt pe apicultură, urmate de cultura mare. „Producătorul agricol care vrea să se califice pentru subvenţia de 1.500 de euro pe an trebuie să deţină între două şi opt unităţi de dimensiune economică (UDE), adică anumiţi coeficienţi se înmulţesc cu cultura şi rezultă aceste UDE. Este suficient să aibă minimum opt hectare de teren sau o fermă cu minimum opt vaci. De asemenea, poate deţine combinat, patru hectare de cultură mare şi patru vaci sau poate fi apicultor“, a precizat Constantin Cucu. Micii agricultori mai trebuie să aibă suprafeţele înscrise în Registrul fermelor, să nu fie prea în vârstă (până la 62 de ani) şi să vândă din produsele obţinute de pe suprafeţele pe care le cultivă sau de la animalele pe care le cresc.

Fermierii mici, ajutaţi să devină mari

Subvenţia de 1.500 de euro pe an, pe fermă de semisubzistenţă, se acordă cu titlu nerambursabil şi provine în proporţie de 20% de la guvernul român şi 80% de la UE. Angajaţii direcţiilor agricole vor verifica, în timp, fiecare fermă, pentru a observa ce au făcut cu banii. „După trei ani de la acordarea subvenţiei, fermele care au primit cei 1.500 de euro anual vor fi verificate de cei de la Direcţia Agricolă. Ideea acestei subvenţii pentru fermele de semisubzistenţă este aceea de a dezvolta astfel de ferme, ca să comercializeze mai multe produse, să devină mai importante“, a precizat directorul Cucu. UE sprijină financiar înfiinţarea de ferme cu proprietari tineri. Tot prin PNDR (Măsura 112 privind instalarea pentru prima dată la conducerea unei
exploataţii agricole, la care termenul de depunere a proiectelor a fost 28 februarie) se urmăreşte dezvoltarea agriculturii, dar suprafaţa trebuie să fie între 6 şi 40 de UDE, deci mult mai mare. Constantin Cucu a spus că şi aici a fost o cerere foarte mare din partea fermierilor doljeni.

După trei ani de la acordarea subvenţiei, fermele care au primit cei 1.500 de euro anual vor fi verificate de cei de la Direcţia Agricolă. Ideea acestei subvenţii pentru fermele de semisubzistenţă este aceea de a dezvolta astfel de ferme, ca să comercializeze mai multe produse, să devină mai importante“.
Constantin Cucu, directorul OJCA Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII