Aşa-numitul impozit forfetar e, de fapt, un impozit minim. S-a spus adeseori că este un sistem practicat şi în alte state ale lumii, printre care Franţa, Spania şi Polonia. Temerea principală în rândul oamenilor de afaceri este că s-a introdus un nou bir, care face rău mai ales micilor întreprinderi. În realitate, argumentele sunt mult mai nuanţate şi necesită câteva lămuriri, cu plusurile şi minusurile aferente. De ce a fost introdus mecanismul impozitului minim?
Impozitul forfetar = prag minim de plată
În primul rând, aşa-numitul impozit forfetar nu este un impozit nou. El reprezintă, de fapt, o limită sau un prag minim de plată a impozitului, ceea ce înseamnă că firmele vor achita ca şi până acum impozitul de 3 la sută din venituri (microîntreprinderile) sau de 16 la sută din profit (celelalte firme), dar nimeni nu va plăti mai puţin de 500 de euro (plafonul minim). Dacă o firmă are de plătit un impozit anual de 1.000 de euro, ea va achita mai întâi plafonul minim de 500 de euro şi apoi diferenţa până la 1.000 de euro. Prin urmare, plafonul de 500 de euro stabilit de impozitul forfetar nu se adaugă la plata impozitului. Marele dezavantaj este că sunt nevoite să plătească acest impozit chiar şi firmele care obţin pierderi. Este cazul, de pildă, al societăţilor de brokeraj, care, în majoritate, au închis anul 2008 pe roşu.
Nu afectează firmele înfiinţate în 2009
În al doilea rând, introducerea impozitului minim nu afectează start-up-urile. Cei care devin activi în cursul anului 2009 nu intră sub incidenţa impozitului minim. Nu sunt afectate nici firmele care îşi suspendă legal activitatea în acest an.
Echitate între societăţi
În al treilea rând, impozitul minim a fost introdus din argumente de echitate faţă de contribuabili. Angajaţii plătesc în general impozite de 33 la sută din salarii, adică 16 la sută impozit pe venit şi 17 la sută contribuţii sociale. În acelaşi timp, există patroni care nu plătesc nimic pentru că au firme pe care le declară fără profit şi în care transferă diferite cheltuieli personale (casă, întreţinere, maşină, telefon etc.). Introducerea impozitului minim va face ca orice firmă să plătească un minimum de 500 de euro pe an, adică în jur de 180 de lei pe lună. Suma este egală cu cea pe care o plăteşte un agajat cu salariul minim pe economie la contribuţii sociale. Vor exista, desigur, firme care nu au de fapt activitate şi care vor fi radiate sau şi-o vor suspenda. Aceste societăţi vor dispărea.
Dispar firmele-paravan
În al patrulea rând, statul se asigură de plata unei părţi din impozitele pe care societatea trebuie să le achite oricum. Partea bună este că vor dispărea firmele-paravan sau cele fără nici un fel de activitate. Sistemul fiscal va deveni mai corect faţă de oamenii care îşi plătesc în mod cinstit impozitele. Reversul medaliei este că firmele mici, de pildă cele familiale, care supravieţuiesc la actualele condiţii de contracţie a cererii şi care au profituri mici lunare, vor găsi greu resursele necesare pentru a-şi continua activitatea. Riscul major este ca acestea să-şi continue activitatea la negru, eludând complet plăţile dărilor către stat, inclusiv pe cele legate de contribuţiile sociale şi impozitul pe venituri ale angajaţilor.
Concret, este vorba de aproape 79.000 de societăţi care au înregistrat pierdere trei ani consecutiv la nivelul anului 2007. Din acestea, aproape jumătate (adică 44%) au cifră de afaceri de până la 10.000 de lei pe an şi au înregistrat o pierdere netă cumulată de 1,38 miliarde de lei. De asemenea, aproape 23.500 de companii au înregistrat pierderi cinci ani consecutiv la nivelul aceluiaşi an, dintre care cam tot 44% aveau o cifră de afaceri de până la 10.000 de lei pe an.
Grila de impozitare
În al cincilea rând, rămâne discutabilă grila de impozitare minimă a firmelor. Conform acesteia, societăţile care înregistrează o cifră de afaceri de până la 12.000 de euro plătesc de la 1 mai 2009 un impozit anual de minimum 500 de euro. Între 12.000 şi 50.000 de euro cifra de afaceri, impozitul minim este de 1.000 de euro. Între 50.000 şi 100.000 de euro se vor achita minimum 1.500 de euro. Între 100.000 şi un milion de euro se vor plăti cel puţin 2.000 de euro. Cei care înregistrează cifre de afaceri între un milion şi cinci milioane de euro vor plăti minimum 2.500 de euro. Firmele cu afaceri între cinci şi 30 de milioane de euro vor achita cel puţin 5.000 de euro anual. Iar la peste 30 de milioane de euro se achită statului suma de 10.000 de euro.
O astfel de grilă riscă să înghesuie firmele cu cifre de afaceri considerabile în partea superioară a benzilor dinaintea clasei lor, restul contractelor derulându-se la negru. Este vorba în special de acele firme care au cifre de afaceri foarte mari, dar cu rate ale profitului mici. De pildă, este cazul comerţului cu amănuntul, unde profiturile se obţin din rulaje mari, care riscă să fie expuse unui impozit mai mare decât cel echivalent cotei unice de 16%. Trebuie să avem un principiu sănătos al fiscalităţii unice, care duce la plata impozitului pe profit, şi nu pe cifra de afaceri.
Să dăm câteva exemple concrete:
* Dacă o firmă cu vânzări de un milion de euro are o rată a profitului sub 1,56% din cifra de afaceri, ea va plăti impozitul minim, care este mai mare decât în cazul aplicării cotei unice de 16%.
* Impozitul minim în cazul unei firme cu cifra de afaceri de 100.001 euro echivalează unei rate a profitului de peste 12%; aceasta este echivalentă aplicării cotei unice de 16%. Sub această rată a profitului, firma plăteşte un impozit minim mai mare.
* Problema majoră apare în cazul microîntreprinderilor cu încasări între 12.000 şi 33.400 de euro anual, care vor fi nevoite să plătească un impozit minim de 1.000 de euro, mai mare decât cel obţinut prin respectarea principiului cotei de impunere preferenţială de 3% (între 360 de euro în cazul unei CA de 12.000 de euro şi 1.002 euro în cazul celei cu încasări de 33.400 de euro).
* În cazul unei microîntreprinderi cu cifra de afaceri de 10.000 de euro, plata impozitului minim o obligă la o rată a profitului de minimum 16% pentru a nu fi viciat principiul cotei preferenţiale de 3%.
Cifre alarmante
În al şaselea rând, în primele trei luni ale anului 2009, veniturile bugetului general consolidat au scăzut cu 6,2% faţă de primul trimestru al anului 2008, iar cheltuielile au crescut cu 14,2%. Acestea au dus la un deficit de 1,56% din PIB în primul trimestru. Cifrele nu sunt deloc încurajatoare. Se ştie că facturile grele se decontează cu precădere în ultimul trimestru al fiecărui an. Acordul cu FMI prevede o reducere a deficitului bugetar până la 4,6% din PIB în anul curent, respectiv adoptarea unor măsuri menite să genereze venituri bugetare suplimentare de 0,25% din PIB. Impactul bugetar al introducerii impozitului minim prin ordonanţa de urgenţă este estimat de Ministerul Finanţelor la un nivel de 1,3 miliarde de lei.
Măsuri pentru diminuarea evaziunii fiscale
Nu în ultimul rând, Ministerul de Finanţe ia simultan măsuri privind îmbunătăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale. S-a început cu anularea sau reducerea, după caz, a 179 de taxe şi tarife nefiscale (din care 99 sunt taxe/tarife de autorizare în diverse domenii). Acestea reprezintă 36,61% din totalul de 489 de taxe şi tarife existente în prezent. Propunerile vizează anularea a 36 dintre ele din Registrul taxelor şi tarifelor nefiscale, reducerea a 143 şi comasarea a 264 taxe/tarife în 121. Grupul de lucru care are sarcina elaborării de proiecte de acte normative pentru reducerea sau comasarea unor taxe/tarife împreună cu ministerele de resort şi instituţiile publice implicate au ca dată-limită 15 iulie 2009 pentru adoptarea acestor modificări legislative.
