10.6 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriComisia Europeană se pregăteşte să ne urecheze pentru taxa auto

Comisia Europeană se pregăteşte să ne urecheze pentru taxa auto

În problema taxei auto, oficialii europeni încep să-şi arate colţii. Pe la jumătatea lunii, ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, anunţase că în următoarea şedinţă guvernul va lua în discuţie suspendarea taxei auto, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Premierul Emil Boc a anunţat, în briefingul ce a urmat după şedinţa de guvern, că încă nu s-a luat o hotărâre în privinţa taxei auto. „Nu am luat astăzi nici o decizie. Am primit o informare de la ministrul mediului, care a fost distribuită membrilor cabinetului şi la care vom lucra în perioada următoare pentru a avea un punct de vedere oficial al guvernului“, a precizat Emil Boc.
Aceste bâlbe ale guvernului nu rămân fără urmări. Conform europarlamentarului Victor Boştinaru, taxa auto va ajunge din nou pe agenda de la Bruxelles la începutul lunii februarie, ca urmare a noilor reglementări privind această taxă, introduse în luna decembrie a anului trecut. Reamintim, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 208 din 4 decembrie 2008, emisă de fostul guvern condus de Călin Popescu Tăriceanu, se majorează de trei ori cuantumul taxei de poluare pentru toate autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România.

Alba-neagra

„În luna decembrie, într-un mod incalificabil şi fără să aibă nici o consultare cu Comisia Europeană sau comisarul european pentru taxe, Laszlo Kovacs, Guvernul României a schimbat complet filosofia, conţinutul şi sumele ce urmează să fie percepute în baza aşa-zisei taxe de mediu“, a declarat Victor Boştinaru.
Potrivit europarlamentarului, pentru a se evita un nou conflict între România şi Bruxelles, la începutul lunii februarie vor avea loc discuţii între reprezentanţi ai Ministerului Mediului din România şi Comisia Europeană. Astfel, se va stabili un acord privind dispoziţiile şi dimensiunea unei taxe de mediu ce va fi aplicată în România, în conformitate cu legislaţia comunitară în vigoare.
„Această punere în acord este cu atât mai necesară cu cât Comisia de Petiţii a Parlamentului European şi comisarul Laszlo Kovacs consideră că orice guvern al unei ţări membre a Uniunii Europene nu poate încălca atât de făţiş prevederile Tratatului de Aderare, precum şi celelalte reglementări“, a concluzionat europarlamentarul Victor Boştinaru.

„Se încalcă legislaţia europeană“

Aşa cum era de aşteptat, Comisia Europeană s-a pronunţat în privinţa triplării taxei de poluare auto, informând executivul că ordonanţa de urgenţă, emisă anul trecut de guvernul Tăriceanu, încalcă legislaţia europeană, fapt ce ne poziţionează în ilegalitate. Potrivit declaraţiilor şefului Departamentului pentru Afaceri Europene, Vasile Puşcaş, „Comisia Europeană a constatat că ordonanţa de urgenţă încalcă legislaţia europeană şi, ca atare, noi trebuie să intrăm în legalitate“.
O posibilă soluţie, de care nu s-a ţinut cont până acum, dar care este luată în calcul în acest moment, se referă la reducerea ca valoare a taxei în momentul înmatriculării autovehiculului şi includerea acesteia ulterior în impozitul plătit anual de proprietar, la un nivel calculat în raport cu gradul de poluare, după modelul european. Puşcaş a declarat că, în prezent, această variantă este dezbătută de guvern, urmând ca după consultările dintre premierul Emil Boc şi miniştrii mediului, finanţelor şi transporturilor să se realizeze modificarea regimului de taxare auto. Acest lucru nu s-a întâmplat încă şi, probabil, aceasta ne va costa…

Avertizaţi încă de pe 22 decembrie

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru domeniul taxelor, Maria Assimakopoulou, a declarat că executivul UE a adresat autorităţilor române, pe 22 decembrie 2008, o scrisoare în care se arată că noua reglementare referitoare la taxa auto nu se conformează legislaţiei UE.
„Comisia Europeană şi autorităţile de la Bucureşti au fost permanent în legătură în ceea ce priveşte noua legislaţie românească referitoare la taxa auto. Aceste discuţii sunt informale şi confidenţiale. Noi încercăm să ajutăm autorităţile române să înţeleagă diferitele elemente de compatibilitate ale legislaţiei comunitare ce trebuie avute în vedere în cazul oricărei reglementări naţionale care se introduce în domeniul taxării auto“, a declarat Assimakopoulou.
Aceasta a adăugat că în scrisoarea executivului UE către Bucureşti se arată că, potrivit unei analize făcute pe baza informaţiilor prezentate de partea română, noile măsuri adoptate de Bucureşti în legătură cu taxa auto nu se conformează legislaţiei UE.
„În cadrul acestui proces, pot confirma faptul că pe 22 decembrie CE a remis o scrisoare autorităţilor române. În aceasta se arată că informaţiile puse la dispoziţia noastră sunt incomplete pentru a face o analiză finală a noii legislaţii. Cu toate acestea, prima analiză, bazată pe informaţiile puse la dispoziţie, arată că noile măsuri nu se conformează legislaţiei UE“, a precizat Assimakopoulou.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

16 COMENTARII