15.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAmericanii, îngrijorați că imigranții ilegali le afectează economia

Americanii, îngrijorați că imigranții ilegali le afectează economia

Americanii sunt profund îngrijorați că imigrația ilegală amenință cultura și economia țării, relevă un sondaj Reuters/Ipsos, în contextul în care președintele Barack Obama încearcă să evite Congresul pentru a relaxa politica privind imigrația, potrivit Agerpres.

O proporție de 70% la sută dintre americani sunt de părere că imigranții fără documente amenință credințele și obiceiurile americane, conform sondajului, scrie Reuters.

În contextul în care Congresul nu reușește să cadă de acord asupra reformelor privind imigrația, Obama ar putea acționa pe cont propriu în următoarele săptămâni pentru a oferi permise de muncă pentru aproape 5 milioane de imigranți fără documente și pentru a amâna unele expulzări, conform unor informații din mass-media.

Votanții hispanici și cei liberali ar saluta o astfel de măsură, însă sondajul Reuters/Ipsos, realizat online, arată că restul țării s-ar putea să nu fie de acord.

În pofida argumentelor Casei Albe și ale unor grupuri precum Camera Americană de Comerț conform cărora afacerile au de câștigat de pe urma imigrației legale, 63% dintre cei chestionați sunt de părere că imigranții sunt o povară pentru economie.

Imigrația a devenit o problemă tot mai mare în ultimele luni, din cauza relatările din media despre un aflux de imigranți ilegali, inclusiv zeci de mii de copii, dinspre America Centrală.

45% dintre cei chestionați în cadrul acestui sondaj sunt de părere că numărul imigranților legali cărora li se permite intrarea în SUA ar trebui redus.

Numai 17% consideră că ar trebui ca un număr mai mare de imigranți legali să primească permisiunea de a veni în SUA. 38% sunt de părere că numărul ar trebui să rămână același.
Sondajul a fost realizat online în perioada în perioada 15-22 iulie pe un eșantion de 2.014 americani. Marja de eroare este de +/- două puncte procentuale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS