15.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateProiectul "Acasă în Comunitatea ta" va fi demarat în zece comunităţi mici din sudul ţării

Proiectul „Acasă în Comunitatea ta” va fi demarat în zece comunităţi mici din sudul ţării

\n

Oameni cu iniţiativă din zece sate din judeţele Argeş, Călăraşi, Giurgiu, Dâmboviţa, Mehedinţi şi Vâlcea vor lucra împreună cu comunităţile lor pentru a transforma spaţiile în care locuiesc şi îşi desfăşoară activităţile zilnice, în locuri de bună vecinătate potenţate de valori si resurse locale, în cadrul proiectului „Acasă în comunitatea ta”.

Cele 10 comunităţi selectate în cadrul proiectului sunt Valea Corbului, jud Argeş, Spanţov şi Dorobanţu din jud. Călăraşi, Găujani, jud. Giurgiu, Vizureşti, jud. Dâmboviţa, Burila Mică, Şimian şi Gruia din jud. Mehedinţi, Dăieşti şi Frânceşti din jud. Vâlcea.

Proiectul „Acasă în comunitatea ta” este implementat de Fundaţia PACT în parteneriat cu Habitat pentru Umanitate România şi Asociaţia Village Life. În următoarele 20 de luni, partenerii vor lucra cu grupuri de iniţiativă formate în cele 10 comunităţi selectate, care au un procent mare de populaţie romă, pentru a-i sprijini în identificarea problemelor de locuire cu care se confruntă în aplicarea soluţiilor potrivite pe care ei le găsesc, în funcţie de specificul fiecărei comunităţi.

Potrivit unui comunicat al fundaţiei, partenerii proiectului vor pune accent pe reabilitarea şi utilizarea spaţiului comun şi individual ca resursă pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităţii. Acesta va fi un punct de plecare pentru grupurile de iniţiativă. În timp, ele îşi vor mobiliza propria comunitate să se dedice îmbunătăţirii mediului şi condiţiilor în care trăiesc împreună, în locul pe care-l numesc cu mândrie, acasă.

„Acasă în Comunitatea ta” înseamnă dezvoltarea capacităţii de a crea şi susţine initiative ale comunităţii pentru comunitate şi care vor avea un impact pe termen lung în rândul membrilor acestor comunităţi mixte din mediul rural din sudul României.

Proiectul abordează o problemă esenţială din Strategia Guvernului României de Incluziune a Cetăţenilor Români Aparţinând Minorităţii Romilor pentru perioada 2012 – 2020 deoarece prin libera lor asociere, oameni cu iniţiativă din comunităţile selectate vor pune, de fapt, bazele unor structuri de societate civilă care vor avea un rol activ la nivel local în mobilizarea membrilor comunităţii şi obţinerea unor schimbări sociale semnificative.

Etapele proiectului, parcurse până în prezent, au fost selecţia şi formarea membrilor echipei de teren care vor lucra cu grupurile de iniţiativă locale, definirea metodologiei de lucru în comunităţile vizate, cu ajutorul unor formatori externi cu expertiză în dezvoltare comunitară la nivelul habitatului colectiv şi selecţia propriu-zisă a celor 10 comunităţi mai sus menţionate.

Începând cu data de 17 februarie, echipa proiectului va deschide procesul de facilitare, instruire şi consultanţă a grupurilor de iniţiativă din Valea Corbului, Spanţov, Dorobanţu, Găujani, Vizureşti, Burila Mică, Şimian, Gruia, Dăieşti şi Frânceşti.

Pe termen lung, acest proces va avea un impact asupra capacităţii celor 10 comunităţi de a se autosusţine, prin forţe şi iniţiative proprii, mobilizând resursele locale şi creând atitudini responsabile ale celor ce îşi doresc să se simtă acasă în comunitatea lor.

Acest proiect este co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS