27.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 august, 2025
Știri de ultima orăActualitatePE votează astăzi Regulamentul Programului "Hercule III", pentru care raportor este Monica Macovei

PE votează astăzi Regulamentul Programului „Hercule III”, pentru care raportor este Monica Macovei

Parlamentul European (PE) votează astăzi Regulamentul Programului „Hercule III”, unde raportor este democrat-liberala Monica Macovei, a anunţat printr-un comunicat biroul europarlamentarului român. Programul „Hercule III” va finanţa cumpărarea de echipamente şi desfăşurarea de acţiuni concrete de combatere a contrabandei cu ţigări şi cu alte măfuri şi a contrafacerii. Monica Macovei a introdus în acest Regulament indicatori clari şi măsurabili de performanţă, cum ar fi numărul ţigărilor de contrabandă confiscate într-o perioadă determinată de timp, pentru a evalua eficienţa folosirii banilor.  

Europarlamentarul Monica Macovei, raportor al Parlamentului European pentru Regulamentul Programului „Hercule III”, a explicat în plen că fondurile sunt destinate pentru cumpărarea de echipamente de scanare pentru identificarea mărfurilor de contrabandă în camioane, achiziţionarea de sisteme automate de recunoaştere a codurilor de pe containere şi a plăcuţelor de înmatriculare, cumpărarea de echipamente de supraveghere electronică (camere video, echipamente de ascultare, computere), cumpărarea de echipamente pentru comunicaţii criptate şi cumpărarea de echipamente şi dispozitive pentru detectarea mărfurilor de contrabandă şi contrafăcute pe baza caracteristicilor de miros ale acestora, se arată în documentul citat.
 
Monica Macovei a declarat că, între 2007 şi 2013, România a primit aproximativ 3,5 milioane de euro prin bugetul „Hercule II”. Potrivit europarlamentarului, în 2013, nouă proiecte din România au primit finanţare prin „Hercule II” pentru: cumpărarea de sisteme de recunoaştere automată a plăcuţelor de înmatriculare, necesare Poliţiei pentru depistarea şi urmărirea vehiculelor suspectate a fi implicate în activităţi ilegale, dresarea şi transportul câinilor de serviciu, achiziţionarea de echipamente pentru detectarea documentelor false sau falsificate şi cumpărarea de echipamente de localizare şi urmărire.
 
Programul „Hercule III”, care înlocuieşte din acest an „Hercule II”, va funcţiona în cadrul financiar multianual 2014-2020. Cu un buget de peste 104 milioane de euro, Comisia Europeană va cofinanţa, prin „Hercule III”, cu sume de până la 80%, proiectele eligibile depuse de statele membre. Pentru statele care se confruntă cu riscuri mai mari în ceea ce priveşte contrabanda şi contrafacerea, rata de cofinanţare va fi de maximum 90%. Conform Analizei Anuale a Riscului FRONTEX 2013, nivelul de contrabandă cu ţigări şi contrafacere este mai mare în statele membre care au o frontieră terestră sau maritimă cu Ucraina, Federaţia Rusă şi Belarus.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS