Trei persoane au fost muşcate de câini astăzi în Capitală, două incidente având loc în Sectorul 6, iar al treilea în Sectorul 4, a declarat, pentru Mediafax managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, dr. Alis Grasu. Victima din Sectorul 4 este o femeie în vârstă, care a fost internată la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, pentru investigaţii, ulterior a fost dusă la Institutul „Matei Balş, unde i s-a făcut vaccinul antirabic, iar în final a revenit la „Bagdasar-Arseni”, pentru îngrijiri. Alis Grasu a precizat că femeia a avut două plăgi deschise la picioare, însă nu este în stare gravă. Potrivit primarului Sectorului 4, Cristian Popescu, femeia a fost muşcată de un câine care are proprietar, care a fost amendat cu 400 de lei.
Una dintre persoanele muşcate în Sectorul 6 este un bărbat de 33 de ani, care a fost atacat în zona Valea Cascadelor şi care are o plagă la piciorul drept. Acesta a fost dus la Spitalul Universitar, a precizat Alis Grasu. Potrivit acesteia, cel de-al treilea incident, produs tot în Sectorul 6, a avut ca victimă un bărbat care s-a ales „cu câteva zgârieturi”, nefiind necesar transportul la spital.
Incidentele are loc la o săptămână după ce un copil de patru ani a fost ucis de o haită de câini comunitari în Parcul Tei din Sectorul 2 al Capitalei.