17 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn român a fost rănit şi un altul dat dispărut într-un atentat produs la Kabul

Un român a fost rănit şi un altul dat dispărut într-un atentat produs la Kabul

Un atac provocat de combatanţi kamikaze împotriva unei societăţi de transport străine care lucrează cu ISAF, forţa NATO din Afganistan, a avut loc în această dimineaţă, conform unui comunicat al poliţiei afgane. Atentatul s-a soldat cu cel puţin 7 morţi.
‘Patru paznici nepalezi, un paznic afgan şi doi civili afgani’ au fost ucişi în atac, a declarat pentru AFP şeful poliţiei din Kabul, Mohammad Ayoub Salangi, precizând că toţi atacatorii – în jur de trei persoane – au fost ucişi.
Poliţia a indicat, de asemenea, că alte patru persoane au fost rănite.
Potrivit primelor constatări, un camion încărcat cu explozibil a fost aruncat în aer în faţa intrării unui complex industrial, făcând un crater enorm. O confruntare corp la corp şi un schimb de focuri a opus apoi paznicii şi doi-trei kamikaze timp de 40 de minute.
Un nor gros de de fum se ridică deasupra zonei atacului care a distrus complet o parte din intrarea unei clădiri.

Cu privire la atentatul care a avut loc marţi, 2 iulie 2013, ora 4.30 (ora locală), la Kabul, în Afghanistan, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit datelor cunoscute la acest moment, doi cetăţeni români, personal civil, se numără printre victimele atacului. Cei doi cetăţeni români sunt angajaţi, pe bază de contract, la o firmă internaţională care deserveşte o bază logistică din capitala afghană.
Din informaţiile încă neconfirmate oficial, rezultă că unul dintre cetăţenii români a fost rănit şi se află acum sub îngrijire medicală iar cel de al doilea este dat dispărut.
Misiunea diplomatică a României se află în contact permanent cu autorităţile locale şi este pregătită sa acorde asistenţa consulară necesară, în baza competenţelor legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS