15.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePneumologi de la importante centre de specialitate din ţară şi din străinătate se vor întâlni la Târgu Jiu

Pneumologi de la importante centre de specialitate din ţară şi din străinătate se vor întâlni la Târgu Jiu

Pneumologi de la importante centre de specialitate din ţară şi din străinătate se vor întâlni la Târgu Jiu
Conferința națională interdisciplinară, cu participare internațională „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” are loc în perioada 25 – 27 aprilie la Târgu Jiu.
Conferința îşi propune să faciliteze dezbateri între specialiști cu privire la strategiile, instrumentele și mecanismele cele mai eficiente în prevenția și controlul bolilor respiratorii în România. Tuberculozei i se va dedica o zi specială-vineri 26 aprilie, fiind tema centrală a evenimentului.
La eveniment vor participa pneumologi de la importante centre de specialitate din străinătate: prof. dr. Victor Botnaru (Republica Moldova), dr. Valeriu Crudu (Republica Moldova), dr. Rostislav Mitrofanov (Rusia), dr. Tatyana Petrenko (Rusia), dr. Oleksii Denysov (Ucraina), dr. Mykhailo Kuzhko (Ucraina).
12 milioane de oameni din întreaga lume se îmbolnăvesc de tuberculoză în fiecare an. Dintre acestea, 500.000 de cazuri sunt depistate în Europa. La fiecare 7 minute, un pacient infectat cu tuberculoza se stinge din viaţă. Anual, această boală ucide nu mai puţin de 44.000 de oameni la nivel european. O persoană contagioasă, care nu a fost încă diagnosticată, poate infecta până la 15 persoane într-un singur an. Sunt indicatori care fac ca tuberculoza să rămână o problemă de sănătate publică la 131 de ani de la descoperirea bacilului (Robert Koch, 24 martie 1882).
În acest context, Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu şi compania de comunicare medico-socială Houston NPA organizează, sub egida Societăţii Române de Pneumologie- Secţiunea de Tuberculoza, evenimentul interdisciplinar .

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS