17 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateVenezuela: Alegerile prezidenţiale vor fi organizate la data de 14 aprilie

Venezuela: Alegerile prezidenţiale vor fi organizate la data de 14 aprilie

Alegerile prezidenţiale în Venezuela vor avea loc pe 14 aprilie 2013, informează Agerpres.ro. Consiliul naţional electoral (CNE) a anunţat ieri oficial data la care au fost convocate alegerile prezidenţiale, preşedintele CNE precizând că oficial, campania electorală se va desfăşura în perioada 2-11 aprilie.

Aceste alegeri vor umple golul lăsat de preşedintele Hugo Chavez, care a decedat marţi la Caracas. Liderul venezuelean a fost reales în octombrie pentru un nou mandat de şase ani, după ce s-a aflat 14 ani la putere, dar starea lui de sănătate s-a degradat şi nu i-a mai permis să depună jurământul.

Vicepreşedintele lui Hugo Chavez, Nicolas Maduro, pe care „Comandantul” l-a numit în decembrie succesor, a depus jurământul de preşedinte interimar vineri seară şi va fi candidatul Partidului socialist unificat din Venezuela (PSUV) la preşedinţia ţării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS