13.9 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateStudenţii economişti învaţă de la Ford să facă afaceri

Studenţii economişti învaţă de la Ford să facă afaceri

Unii dintre cei mai buni studenţi economişti vor fi selectaţi de Ford pentru a intra în „bucătăria“ afacerilor companiei. Pe lângă practica studenţească, mediul academic şi companiile care contează sunt în discuţii pentru înfiinţarea unui cluster în domeniul automobilelor.

Câţiva studenţi economişti din Craiova vor face practică, la vară, în cadrul Ford România. Compania a confirmat ieri că are un proiect în acest sens, împreună cu Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. „Divizia financiară a Ford şi Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor au dezvoltat un program prin care oferă posibilitatea îmbinării educaţiei în cadrul sălilor de curs cu experienţa de lucru adevărată. Programul respectiv intenţionează să furnizeze studenţilor o mai bună înţelegere a operaţiunilor, aplicaţiilor şi proceselor în afaceri, în cadrul unei companii auto de talie mondială. Obiectivul îl reprezintă dezvoltarea unei relaţii de lucru puternice cu Universitatea, în sprijinul formării studenţilor ca viitori lideri financiari“, a precizat, pentru GdS, Don Gelinas, director financiar al Ford România, care a adăugat că acest proiect din România este similar cu ceea ce face Ford în alte zone ale lumii.

Directorii companiei vor fi lectori pentru studenţi

Pentru început, anul acesta vor fi patru studenţi care vor învăţa la vară „tainele“ afacerilor de la Ford. „În acest sens, directorii financiari ai Ford România vor participa la cursuri ca lectori invitaţi, pentru a împărtăşi studenţilor experienţa de lucru reală din cadrul companiilor multinaţionale şi cum să facă faţă mediului de afaceri plin de provocări din prezent.
De asemenea, în această vară, Ford România va oferi stagii de practică pentru patru studenţi din anul III din cadrul facultăţii. Ei se vor alătura echipei de la Craiova în august şi septembrie, pentru a-şi folosi cunoştinţele într-un mediu de afaceri adevărat. Acesta este primul program de practică pe care îl demarăm și așteptăm cu nerăbdare să le urăm «bun venit» studenților în fabrica noastră“, a mai arătat Don Gelinas. În acelaşi timp, decanul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, Marian Siminică, a precizat că numărul studenţilor care vor merge la vară la Ford va fi fixat de către companie. „Este o oportunitate pentru noi şi pentru studenţii noştri să se desfăşoare acest program de practică. Cei de la Ford vor prezenta oferta lor marţi, 5 iunie, pentru studenţii noştri şi tot ei vor face şi o selecţie. Studenţii vor face practică pe patru domenii de interes: contabilitate, control intern, analiză financiară şi raportări financiare“, a precizat decanul Marian Siminică. În acest an, 450 de studenţi economişti din Craiova îmbină ceea ce învaţă în facultate cu practica în 60 de companii locale. „Printr-un proiect pe fonduri europene, studenţii noştri fac practică în 60 de centre organizate în tot atâtea companii. Este vorba despre Pirelli, SIF Oltenia, BRD, Intesa, Mercur SA, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj şi multe alte companii şi bănci“, a mai precizat Marian Siminică.

Cluster pentru industria de automobile

La nivel local, nu doar practica studenţilor economişti la Ford este o noutate, ci şi înfiinţarea unui centru de competitivitate în sectorul auto (un cluster), implicând Universitatea şi firmele din sectorul privat care au legătură cu industria de automobile. Rectorul Universităţii din Craiova, Dan Claudiu Dănişor, a precizat, într-un interviu acordat GdS: „Avem acum mai multe proiecte în derulare să realizăm nişte clustere, anumiţi poli de competitivitate. Suntem în negocieri cu Popeci, Ford, Pirelli să facem un cluster pe automobile împreună cu Universitatea. Cu firmele astea din mediul privat, care sunt beneficiarele educaţiei pe care noi o oferim, vrem să facem un pol de competitivitate pentru formare mai adecvată şi cercetare la nivelul universităţii. Negocierile sunt destul de avansate. Vom face un centru de formare în anumite profesii, preuniversitare, dar care presupun educaţie tehnologică avansată, de exemplu operatori pe roboţi la Ford. Acum avem 20 de studenţi în practică la Pirelli. Cu Ford avem o convenţie ca din toamnă să avem pe fiecare domeniu de care Fordul este interesat – maşini, inginerie, automatizări – studenţi să facă practică la ei“. În urmă cu câteva zile, în cadrul unei întâlniri cu mediul de afaceri, organizată la Casa Universitarilor, şi decanul Facultăţii de Mecanică din Craiova, Nicolae Dumitru, făcea apel la IMM-uri să intre în acest cluster. „Dacă firmele au atenţia îndreptată către industria automobilelor, vrem să punem bazele unui cluster în domeniul auto. Este vorba despre un proiect de investiţii şi de un proiect de cercetare-dezvoltare. Avem un parteneriat iniţiat între Primăria Craiova, Ford, ADR Sud-Vest Oltenia şi Universitatea din Craiova. Suntem în stadiul de a căuta întreprinderi mici şi mijlocii care să intre în cluster, pe această infrastructură, a industriei auto“, a spus decanul Nicolae Dumitru la vremea respectivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS