19.3 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSpitalele, bune de plată pentru cheltuielile pacienţilor

Spitalele, bune de plată pentru cheltuielile pacienţilor

Persoanele internate în spital pot cere, în baza legii, ca medicamentele cumpărate pe perioada internării, la solicitarea doctorului curant, să fie decontate de unitatea medicală  

În sistemul sanitar de stat, cumpărarea de către bolnavul internat în spital de medicamente sau de alte materiale sanitare a devenit o practică uzuală. Nici un însoţitor al pacientului nu se mai miră atunci când doctorul curant (sub a cărui îngrijire directă se află bolnavul – n.r.) îi întinde o listă, sub formă de reţetă, cu medicamentele sau materialele de care este nevoie în tratarea celui internat. Ca şi cum ar fi un lucru firesc, însoţitorul aleargă la farmacie, de obicei la cea indicată de medicul curant, şi cumpără toate cele necesare. O astfel de situaţie ar trebui să se întâlnească doar în cazul în care farmacia spitalului nu are pe stoc, în acel moment, respectivele medicamente.
Puţini ştiu însă că medicamentele cumpărate pot fi ulterior decontate de spital, acest lucru fiind reglementat expres în anexa 17 din Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Conform prevederilor art. 12, alin. (1) din respectivul act normativ, „spitalele sunt obligate să suporte pentru asiguraţii internaţi în regim de spitalizare continuă şi în regim de spitalizare de zi toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice“.
Tot la acest articol, dar la alin. (2), se precizează că în situaţia în care pe perioada internării în spital asiguratul suportă cheltuieli cu medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice la care ar fi fost îndreptăţiţi fără contribuţie personală, în condiţiile Contractului-cadru pentru anii 2011 – 2012, el să beneficieze de rambursarea contravalorii acestor cheltuieli la cerere, în baza unor documente medicale întocmite anterior de doctorul curant din secţia în care bolnavul a fost internat şi avizate de şeful de secţie şi de managerul spitalului. Potrivit aceluiaşi act normativ, „rambursarea cheltuielilor prevăzute la alin. (2) reprezintă o obligaţie exclusivă a spitalelor şi se realizează numai din veniturile proprii ale acestora, pe baza unei metodologii proprii“.

Spitalul nu cumpără de la farmacie, ci preferă licitaţia

Deşi astfel de cazuri se întâlnesc frecvent şi la cel mai mare spital din Oltenia, conducerea unităţii medicale susţine că respectă legislaţia în vigoare, că se folosesc toate fondurile disponibile pentru tratarea bolnavilor, că nu a existat un caz care să nu fie rezolvat, dar că nu poate plăti medicamentele cumpărate de bolnav. Motivul ar fi preţul din farmacii, „mai mare decât cel pe care ar putea să-l obţină spitalul în urma unei licitaţii“, după cum afirmă managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, conf. dr. Florin Petrescu. „Eu merg pe acest principiu: dacă în farmacia spitalului nu există un medicament sau un înlocuitor al acestuia, mai bine îl achiziţionăm. Preţul va fi oricum mai mic decât cel din farmacii. Iar pentru asta ne folosim de un circuit deschis. Medicul curant face un referat către şeful de secţie, care urmează să fie aprobat de directorul medical, ajunge la farmacie, şi dacă nu există medicamentul şi nici un înlocuitor trecem la achiziţii“, a spus dr. Florin Petrescu, care a mai menţionat că în Urgenţă nu există probleme cu lipsa medicamentelor. Managerul Spitalului Judeţean a ţinut să adauge că ar trebui să se pună şi problema costului real pe care îl are spitalul pentru un caz rezolvat, faţă de suma decontată de Casa de Asigurări de Sănătate.     
În anexa 17 din Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru se mai precizează că spitalele sunt obligate să suporte, din sumele contractate cu casele de asigurări de sănătate, „cheltuielile privind investigaţiile paraclinice pentru bolnavii internaţi efectuate în alte unităţi spitaliceşti sau în unităţi ambulatorii de specialitate, în situaţiile în care spitalul respectiv nu deţine dotarea necesară sau aparatura existentă în dotarea acestuia nu este funcţională, cu încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat“ (art. 10). „Pentru încadrarea în sumele contractate cu casele de asigurări de sănătate, spitalele vor întocmi liste de prioritate pentru cazurile programabile, dacă este cazul, cu excepţia cazurilor de urgenţă medico-chirurgicală, a cazurilor care necesită internare în secţiile de obstetrică şi neonatologie şi a bolilor cu potenţial endemo-epidemic“, se mai arată în respectivul act normativ, la art. 15.

Cum se fac sesizările către CAS Dolj

Asiguraţii CAS Dolj pot sesiza deficienţele constatate în beneficierea de servicii medicale în scris, la adresa str. 1 Decembrie 1918, nr.  8, Craiova, telefonic, la numărul TELVERDE 0800800962, sau se pot prezenta la sediul instituţiei, în audienţă, în fiecare miercuri, între orele 10.00  – 12.00. „În baza acestor sesizări, CAS Dolj va verifica furnizorii respectivi şi va dispune măsurile necesare în vederea remedierii disfuncţionalităţilor constatate în urma actului de control“, susţin reprezentanţii instituţiei.

Plafonul pentru tomograf, epuizat

La Spitalul de Urgenţă Craiova nu se mai pot face, începând de miercuri, investigaţiile medicale de înaltă performanţă în sistem ambulatoriu. Plafonul lunar de 40.000 de lei de care dispune unitatea conform contractului cu CAS Dolj s-a epuizat deja pentru luna în curs, persoanele asigurate care au nevoie de investigaţii paraclinice imagistice fiind nevoite să se programeze de acum pentru luna viitoare. În februarie, spitalul a terminat plafonul pe data de 20, managerul unităţii susţinând că numărul mare de programări făcut luna trecută, după această dată, a dus la epuizarea sumei prevăzute pentru martie în doar şapte zile. De tomograf şi celelalte investigaţii complexe pot însă beneficia persoanele internate şi cele din Urgenţă. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS