19.3 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTenis - Novak Djokovic a câştigat turneul US Open

Tenis – Novak Djokovic a câştigat turneul US Open

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 1 mondial, a câştigat al treilea său turneu de Mare Şlem al anului, luni seară, la Flushing Meadows, după ce l-a învins în finala US Open pe spaniolul Rafael Nadal (2 ATP), deţinătorul titlului, cu 6-2, 6-4, 6-7 (3/7), 6-1. Sârbul de 24 de ani a mai câştigat anul acesta Australian Open şi Wimbledon şi a înregistrat a 64-a victorie (doar două înfrângeri), precum şi al 10-lea titlu în 2011, la capătul unui meci care a durat mai mult de patru ore (4 h 10 min).

Djokovic l-a învins pe Nadal pentru a şasea oară anul acesta şi poate reuşi un sezon record pentru era Open. 
''Nole'' a fost la două puncte de a încheia meciul în trei seturi, dar Nadal a reuşit să ducă meciul mai departe, în setul patru. Sârbul a făcut diferenţa prin returul la serviciu impresionant şi apărarea excelentă, bazată pe o condiţie fizică ireproşabilă, în ciuda unor dureri la spate în ultimul set, notează AFP, citat de Agerpres. 
Dojokovic, care a disputat primul său turneu de Mare Şlem ca număr 1 mondial, a devenit al şaptelea jucător din era Open care câştigă trei turnee de Mare Şlem într-un sezon, după Nadal, Roger Federer (3 ori), Rod Laver, Jimmy Connors şi Mats Wilander. Nadal nu pierduse niciodată o finală de Mare Şlem, în afară de Wimbledon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS