19.5 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate Lordul Winston crede că asistentele medicale din România pun în pericol viaţa pacienţilor din Marea Britanie

Lordul Winston crede că asistentele medicale din România pun în pericol viaţa pacienţilor din Marea Britanie

Asistentele medicale din Marea Britanie originare din Europa de Est pun în pericol viaţa pacienţilor deoarece nu pot vorbi corect limba engleză, a avertizat lordul Robert Winston, adăugând că este îngrijorat în special de cele din România şi Bulgaria, informează Mediafax.
Winston, un reputat medic britanic, a precizat că este îngrijorat în special de asistentele din România şi Bulgaria, care au competenţe limitate de comunicare "chiar şi în limba lor". El a informat Camera Lorzilor că acestea au fost instruite într-un "mod complet diferit" de asistentele britanice şi nu sunt obişnuite să discute cu doctorii sau cu pacienţii lor.
Conform legislaţiei Uniunii Europene, autorităţile naţionale nu pot testa competenţele lingvistice sau medicale ale asistentelor din state UE. Astfel de teste sunt considerate că ar restricţiona libera circulaţie a forţei de muncă.
22.060 (circa 10 la sută) dintre doctorii care au licenţă de muncă în Marea Britanie provin din Zona Economică Europeană, inclusiv 1.862 de doctori calificaţi în România şi 722 în Bulgaria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII