14.2 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCursul a continuat să scadă şi a ajuns sub 4,51 lei pe euro!!!

Cursul a continuat să scadă şi a ajuns sub 4,51 lei pe euro!!!

Cursul de schimb a scăzut sub 4,51 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de miercuri, într-o piaţă liniştită, cu volume reduse de tranzacţionare şi în care, potrivit dealerilor, BNR continuă să intervină indirect prin vânzări de euro.

La deschidere euro a fost cotat la 4,5110 – 4,5140 lei, foarte uşor sub nivelurile de marţi din jurul orei 16:30, de 4,5130 – 4,5150 lei/euro.

Ulterior, cotaţiile au coborât sub nivelul de 4,51 lei/euro, iar în prima oră cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,5060 lei/euro, în timp ce maximul a fost de 4,5111 lei/euro.

La scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,5085 – 4,5105 lei.

"Cel mai probabil, BNR continuă să vândă indirect euro pentru a schimba valuta primită de la Ministerul Finanţelor, în condiţiile în care ministerul are de făcut plăţi în lei. Probabil că vinde din banii atraşi prin emisiunea de obligaţiuni în euro derulată săptămâna trecută. Întrucât volumele de tranzacţionare sunt reduse, orice ordin de vânzare duce cursul în jos, la fel ca în şedinţele anterioare", a afirmat un dealer.

Zlotul şi forintul au debutat, de asemenea, pe apreciere în raport cu euro, însă apoi creşterea s-a temperat. Astfel, după prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul se aprecia cu 0,1% în raport cu euro, iar forintul era în creştere cu 0,2%.

"Realegerea lui Obama preşedinte în SUA a adus pentru moment un uşor optimism pe pieţe, pentru că s-a eliminat o incertitudine, însă evenimentul era deja inclus în preţuri. Rămâne de văzut cum vor evolua ulterior pieţele", a afirmat dealerul.

Rata de referinţă anunţată de Banca Naţională a României (BNR) a coborât marţi pentru a zecea sesiune consecutiv, la 4,5171 lei/euro, şi a atins un nou minim al ultimelor şase săptămâni. În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,5209 lei/euro. O rata de schimb mai redusă, de 4,5140 lei/euro, a fost publicată de banca centrală la 27 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII