12.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAl-Qaeda cere o intervenţie arabă în Libia, pentru a-l îndepărta de la putere pe Gaddafi

Al-Qaeda cere o intervenţie arabă în Libia, pentru a-l îndepărta de la putere pe Gaddafi

Numărul doi din reţeaua teroristă al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, a cerut "armatelor arabe" să intervină în conflictul din Libia şi să îndepărteze de la putere regimul lui Muammar Gaddafi, astfel încât intervenţia militară occidentală să nu devină o invazie, relatează ABC News, citată de NewsIn.
Într-o înregistrare video ce durezează peste o oră şi a fost publicată pe internet, al-Zawahiri a salutat şi căderea regimului fostului preşedinte agiptean Hosni Mubarak.
"Al-Qaeda trebuie să fie destul de frustrată în aceste zile", a declarat un oficial american pentru ABC. "Apelurile pentru democraţie în Orientul Mijlociu şi nordul Africii nu sunt chiar în armonie cu părerile sale extremiste. Sunt de partea greşită a istoriei – şi omenirii – de ani de zile", a adăugat el.
Oficiali americani şi specialişti în terorism au spus recent că revoltele din lumea arabă sunt, în general, un semn al scăderii influenţei al-Qaeda şi au subliniat că organizaţia nu a reuşit să obţină susţinere populară semnificativă.
Acesta a fost primul mesaj video al lui al-Zawahiri din ultimele 18 luni. Anterior, el a salutat în mesaje audio revoltele antiguvernamentale din Tunisia şi Egipt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII