15.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimăria umflă potul la „unda verde“

Primăria umflă potul la „unda verde“

O mică bucată din felia UE de care poate beneficia Craiova prin Programul Operaţional Regional va fi consumată pentru realizarea unui sistem deştept de fluidizare a traficului rutier pe artera principală a oraşului: Calea Bucureşti – bulevardul Nicolae Titulescu – Calea Severinului.
 
După ce implementarea „undei verzi“ pe Calea Bucureşti a fost ratată, primăria încearcă acum să mărească potul cu 3,2 milioane de euro, în speranţa că de data aceasta va ieşi un „sistem inteligent de management al traficului în intersecţiile semaforizate“. Conform documentaţiei, la care proiectant de specialitate este UTI Traffic Management, firma care a gândit şi semaforizarea giratoriului de pe bulevardul Dacia, pentru optimizarea circulaţiei s-au prevăzut lucrări la 16 intersecţii de pe traseul vizat: bucle inductive de trafic în carosabil, pentru determinarea în timp real a numărului de autovehicule care ies din intersecţie, fibră optică pentru comunicaţii între intersecţii, în scopul realizării undei verzi, înlocuirea tuturor semafoarelor existente cu semafoare tip LED, implementarea de softuri de management etc. De câştigat va avea, implicit, şi transportul în comun din Craiova, se mai susţine în proiect. Foarte clar, de vreme ce îmbunătăţirile vizează traficul rutier în general. Despre modernizarea transportului în comun, care este de fapt şi obiectul pachetului de proiecte din care face parte documentaţia pentru „unda verde“, aflăm doar că aceasta poate fi făcută cu ajutorul altor softuri şi echipamente, care însă… nu fac obiectul proiectului.

Giratoriu fără semafoare

Sistemul inteligent se va intersecta în Valea Vlăicii cu altă linie de sistematizare a traficului, aferentă pasajului suprateran din Calea Bucureşti în bulevardul Nicolae Titulescu şi intersecţiei de sub pod, care va fi construită pentru prioritate în sens giratoriu. Aflăm din proiectul „undei verzi“ că, „în urma consultării cu reprezentantul Primăriei Craiova şi reprezentantul firmei SEARCH CORPORATION SRL, care a întocmit proiectul de pasaj suprateran şi sens giratoriu la nivel, la această intersecţie, s-au stabilit următoarele: prezenta intersecţie se va amenaja cu un sens giratoriu şi prin urmare nu se va semaforiza, fiind astfel exclusă din sistemul de management al traficului (…)“.
La Craiova este nevoie ca aceste lucruri să fie stabilite, fiindcă altfel şoferii se pot trezi oricând cu o intersecţie în sens giratoriu şi semaforizată, aşa, ca în Piaţa Universităţii din Capitală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII