Vârsta le-a luat forţa şi le-a lăsat în loc neputinţa. Viaţa nu i-a închis într-un azil, dar le-a dat un cadru metalic şi prea puţină putere pentru a se întreţine singuri. Le e dor să mai audă un glas, chiar şi străin, căci fie au rămas singuri pe lume, fie copiii nu le mai pot trece pragul. Un proiect finanţat de Uniunea Europeană le-a intrat însă în case şi le-a alungat singurătatea.
Poartă denumirea „Îngrijiri la domiciliu pentru vârstnicii din Craiova“. Vreme de 18 luni, din ianuarie 2007, proiectul PHARE, care a implicat consiliul local al municipiului, în parteneriat cu Arhiepiscopia Craiovei, Asociaţia „Vasiliada“ şi Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice Dolj, a pus la dispoziţia a 153 de persoane 162.345 de euro. Nu direct, ci prin ajutor specializat, prin servicii de îngrijire şi atenţie. „Rămăsesem singur. Prin luna martie, după ce toţi ai mei plecaseră la Sineasca, a venit cineva la uşă. Mi-au spus că sunt de la Arhiepiscopie“, spune Tiberiu Mirea, de 87 de ani. Vocea i se tulbură şi mâinile îi tremură mai tare, încleştându-se pe baston. „Biserica, la care eu nu mai puteam să merg, venise ea la mine. S-a făcut aşa cum spune Sfânta Scriptură: «Noi, cei tari, trebuie să purtăm neputinţele celor slabi». Nu venea nimeni să sune, n-avea cine să-mi mai deschidă uşa. Stau singur în apartamentul copiilor. Credeam că o să mor aşa. Aveam halucinaţii. Pe urmă mi-au dispărut. Parcă m-am născut din nou. Am avut cu cine să schimb o vorbă, că sunt om“ adaugă bătrânul, prezent într-una dintre sălile Casei „Traian Demetrescu“, unde a avut loc ieri festivitatea de promovare şi diseminare a rezultatelor proiectului.
Nevoia de o vorbă dulce
Echipa a găsit 153 de persoane de evaluatori care să corespundă profilului cerut de program: peste 60 de ani, situaţie materială precară, singuri în imobil etc. „N-au rămas oameni neasistaţi. Ne-a fost teamă că nu-i vom putea cuprinde pe toţi în proiect, dar toate persoanele care au trimis solicitări au primit îngrijire“, a precizat Rodica Ţenea, directoarea executivă a Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială din cadrul Primăriei Craiova. Cei 26 de îngrijitori au alergat vreme de 18 luni de la o casă la alta, uneori la cinci-şase bătrâni pe zi, deşi programul prevedea doar trei. Au făcut curăţenie, au spălat, au avut grijă de igiena corporală, au mers la cumpărături, s-au dus după medicamente, au ieşit cu oamenii la plimbare şi au vorbit. „Comunicarea a fost cel mai solicitat serviciu al proiectului. Ceea ce am observat analizând diferitele cazuri este tendinţa copiilor de a-şi instituţionaliza părinţii fie pentru că nu mai au timp din cauza muncii, fie dintr-un refuz de a accepta bătrâneţea sau uneori chiar din nepăsare. Să uiţi de bătrânul tău e însă ca şi cum ai uita de propria proiecţie în viitor“, a spus Erika Keller, managerul de proiect.
Pe bani mărunţi
Dintre persoanele eligibile, 103 au fost femei. Din trei în trei luni, îngrijitorul se schimba, revenindu-i în grijă alt vârstnic, pentru a nu crea dependenţă. „Stările acestea sunt consecinţa unei boli. Rapoartele noastre arată că beneficiarii proiectului suferă de toată gama specialităţilor medicale. Cele mai întâlnite, însă, sunt bolile cardio-vasculare. Am avut oameni imobilizaţi la pat, dar şi bătrâni cu Alzheimer, persoane cu hipertensiune arterială, dar şi situaţii cu grave fracturi de membre inferioare. Tocmai de aceea cred că o echipă pluridisciplinară – asistent social şi asistent medical – ar fi ideală“, a adăugat medicul Adelina Deliu. Bolile de care suferă i-au împiedicat pe beneficiari să fie prezenţi. Doar doi dintre copiii unora dintre ei, Luana Pârvănescu şi Virginia Mateescu, au fost prezenţi la marcarea sfârşitului proiectului, cu lacrimile şiroind sau cu emoţiile gâtuindu-le. Programul s-a încheiat, dar bătrânii nu rămân ai nimănui. „Una dintre condiţii este asigurarea sustenabilităţii, iar consiliul local este obligat să continue acest proiect. Vom prelua aceeaşi echipă, iar, în timp, sperăm să includem şi persoane cu venituri materiale, dar singure, care, contra unei sume modice, să poată beneficia de anumite servicii, evitând astfel instituţionalizarea“, a încheiat Rodica Ţenea. Singura problemă ar rămâne cea a fondurilor. „Şi a salariilor cu care sunt plătiţi îngrijitorii sau asistenţii. Au fost oameni cu studii superioare, chiar cu masterat, care au muncit pentru 400 de lei pe lună. Or, pe banii ăştia, nu rezistă nimeni prea mult“, a adăugat Petre Bălan, ofiţer de monitorizare din cadrul OIRPOSDRU. De altfel, după întâlnire, directorul executiv al Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială a fost înconjurat de îngrijitorii prezenţi, care au vrut să ştie care le va fi salariul în continuare. „Rămâne cel stipulat la începutul proiectului, pentru că nu putem schimba nimic acum. Poate veţi beneficia de o mărire în luna ianuarie. Nu sunteţi obligaţi să semnaţi însă contractul. În cazul în care refuzaţi, vom scoate postul la concurs“, a fost răspunsul. Pentru munca prestată, îngrijitorii au declarat că au primit 428 de lei pe lună.
