24 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 1000 de bucureşteni au alergat astăzi la Marşul Diversităţii

Peste 1000 de bucureşteni au alergat astăzi la Marşul Diversităţii

Peste 1000 de bucureşteni, cu vârste între 10 şi 80 de ani s-au întrecut astăzi la Marşul Diversităţii. Traseul a avut 4 kilometri, iar printre participanţi s-a numărat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. Un cros separat a fost organizat pentru persoanele cu dizabilităţi.
Traseul ales pentru cros a fost Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Trimuf – Piaţa Victoriei şi înapoi. Singurul politician care a dat curs invitaţiei de a participa la crosul diversităţii a fost preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. El a mărturisit că obişnuieşte să alerge de 2-3 ori pe săptămână. "Important a fost că am ajuns la capăt, ce a fost rău, praful şi fumul maşinilor. Sper ca data viitoare autorităţile să oprească circulaţia", afirmă Bogdan Olteanu.
Pe lângă preşedintele Camerei Deputaţilor, la cros au alergat sute de bucureşteni. Veteranii competiţiei au între 66 şi 81 de ani şi încearcă să ţină pasul cu orice manifestare sportivă. Pentru a demonstra că poţi face sport chiar dacă eşti obligat să-ţi duci existenţa într-un cărucior cu rotile, s-au luat la întrecere şi oamenii cu dizabilităţi locomotorii.
Crosul a fost organizat cu ocazia Anului European al Egalităţii de Şanse.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU