22 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMunicipalitatea nu are bani pentru delimitarea administrativa

Municipalitatea nu are bani pentru delimitarea administrativa

Dintre cele 111 localitati ale judetului Dolj, 100 nu au delimitarea administrativa rezolvata. Delimitarea administrativa fiind o problema stricta de cadastru, rezolvarea ei depinde de fondurile de care dispune fiecare localitate. Craiova este campioana litigiilor legate de delimitarea administrativa si pentru ca nu a gasit niciodata bani pentru a rezolva o data pentru totdeauna granitele administrative. Din 1968, de cind dateaza ultimul cadastru al localitatii, si pina acum, nimeni nu a refacut cadastrul, desi de-a lungul timpului Craiova a „inghitit“ atit teritorii, cit si o parte din localitatile limitrofe cindva.


Pina in 1994, cind a aparut Legea taxelor si impozitelor, problema limitelor Craiovei nu a interesat prea mult. Conform acestei legi, plata taxelor si a impozitelor se face la unitatea administrativ-teritoriala in care se regaseste terenul. Localitatile limitrofe cindva orasului, Facai, Popoveni, Simnicu de Jos, care au devenit parte din oras, nu au avut niciodata teritoriu pe raza administrativa a Craiovei. Proprietarii obiectivelor industriale sau ale locuintelor nou-aparute si care au fost construite in extinderea de intravilan a Craiovei au avut si au si acum o problema legata de plata impozitelor si taxelor locale. Fostul Minister al Lucrarilor Publice era institutia care aproba extinderea intravilanului. Pentru Craiova, extinderea intravilanului a fost aprobata cu conditia ca municipalitatea sa semneze protocoale cu localitatile pe raza carora si-a extins intravilanul. „Craiova are aprobare de extindere de intravilan de la fostul Minister al Lucrarilor Publice, aprobare care a fost conditionata de incheierea protocoalelor cu localitatile peste teritoriile carora si-a extins intravilanul. Municipalitatea nu a incheiat nici un astfel de protocol cu nici o localitate peste ale carei terenuri a intrat“, a spus arhitectul-sef al judetului Dolj, Dumitru Cernatescu. Autorizatiile de construire emise de Primaria Craiova pentru astfel de zone de extindere de intravilan s-au dat, dupa cum spune arhitectul-sef al judetului, in dispretul legii. Ele puteau fi acordate daca primaria avea protocoalele semnate. Insa s-a preferat solutia instantelor de judecata, unde dosarele zac de ani de zile.


Municipalitatea cheltuieste pentru mutarea statuii lui Mihai Viteazul


Intocmirea cadastrului pentru Craiova ar costa, dupa unele pareri autorizate, zeci de miliarde de lei, pe care ar trebui sa le plateasca municipalitatea. Mai devreme sau mai tirziu acesti bani pentru cadastrarea localitatii va trebui cheltuiti pentru ca in lipsa cadastrului nici un functionar nu poate spune cu exactitate pina unde sint limitele legale ale intravilanului Craiovei. Lipsa fondurilor invocata de fiecare data de municipalitate ar fi credibila daca nu s-ar cheltui atitia bani pe mutarea statuii lui Mihai Viteazul sau pe alte proiecte de acest gen, fara de care nu poate respira Craiova… In prezent, toate autorizatiile de construire de locuinte date de primarie pentru zonele care nu fac parte din intravilanul aprobat in anul 1968 pot fi considerate in afara legii, pentru ca municipalitatea nu a incheiat protocoalele obligatorii cu localitatile limitrofe care nu fac parte din Craiova, care erau necesare dupa aprobarea extinderii de intravilan. Primaria este cea care incalca reglemetarile in vigoare, asa ca nu-i de mirare de ce atitea locuinte sint construite fara sa se respecte reglementarile legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS