La Stoenesti – Olt, 1 Decembrie a fost o zi agitata, galagioasa si, mai ales, friguroasa. Pe un ger de crapau pietrele, s-a recitat si s-a cintat patriotic, s-au spus vorbe de duh si s-a jucat Hora Unirii, cu primarul la mijloc, inlantuit de miini cu colegii de partid si copiii adusi de la scoala. Opozitia nici n-a jucat, nici n-a cintat si nici tuica n-a baut. Chit ca bautura a fost servita pe drapelul priponit de masa, sa nu-l ia vintul, cu doua sticle pline ochi: una cu tuica, spre monumentul de la primul razboi mondial, si alta cu vin, pe partea eroilor cazuti in al doilea razboi. La finele festivitatii, peste tot naduful opozitiei si dezaprobarea primarului, Floarea Putica i-a zis cu foc, ca pe vremea cind era ea tinara si cinta la nunti cu barbatu-sau. Melodia, cu tilc si dibaci aleasa – „Viata, viata, ce grea esti!“- a fost rasplatita de primar cu un „George Enescu“, tot muzicant si el!, strecurat in podul palmei care tinea microfonul, sub privirile triste ale instrumentistilor – amariti cu dosare la Legea 416 care au fost nevoiti sa cinte „moca“, in folosul comunitatii.
Festivitatea a avut loc pe spatiul verde, printre rinduri de tufanele, intre cele doua monumente ridicate in cinstea eroilor cazuti in razboaiele mondiale.
Minati de profesori si invatatori, copiii au format grosul asistentei. In rest, citiva sateni, citiva colegi de partid de-ai primarului si citiva rataciti din opozitie, veniti sa-si arate consideratia pentru 1 Decembrie si sa le stea ca junghiul in coasta „celorlalti“. Primii in program au fost copiii. Infofoliti in geci si cu caciulile trase pe ochi, au recitat si lalait versuri patriotice, fara convingere, dar cu mult curaj, avind in vedere gerul de afara. Paul Vale, cirmuitorul comunei si prim-minuitor al microfonului, a inceput si a incheiat festivitatea, multumind celor prezenti si manifestindu-si speranta ca „de azi inainte vom fi mai buni“.
La comemorarea lui Ticu
„Mai buni?! Buni au fost ai de-au murit, ca Ticu al meu. Ca de-aia venii, sa-i aprind si lui o luminare. Astept sa dea popa cu cadelnita, s-o mai aprind o data, ca mi-o stinsa vintu’. Daciu Constantin Mihale, mort la Oituz in 1916, …uite-l colo, al treilea rind de pe monoment. Ala e Ticu al meu! Asa ii ziceam io: de la bunicu’ – Ticu“. Iulica a lu’ Mindis scutura vesel din cutia cu chibrituri si sari tinereste pirleazul care imprejmuia monumentele. Din cauza chibritului din mina, pregatit sa fie scaparat la momentul oportun, fu gata sa se pravale la baza monumentului. Isi recapata insa repede echilibrul si se alatura scripcarilor si tobosarilor, strigind din mers: „Io sint a mai batrina din sat care tine la eroi si la copii!“.
Lumea incepu sa se adune in mijlocul soselei. Lautarii cintara primele acorduri din imn si satenii se prinsera in hora, cu primarul la mijloc. Opozitia nu juca. Si nu se dadu mai aproape nici cind drapelul de pe masa fu udat cu tuica si vin, in repezeala cu care erau umplute paharele din plastic. Primarul isi facu insa datoria si invita pe toata lumea.
Floarea Putica – animatoare pentru 50.000 si un pahar cu tuica
Se dadu noroc si lautarilor li se alatura Floarea Putica („urit nume, maica, da’ n-am avut ce face, c-a trebuit sa iau barbatu’ cu tot cu nume!“), cintareata vestita in tineretile ei, acu’ mai ofilita, dar cu glasul inca in stare buna. „Viata, viataaa, ce grea eeeesti….“, se lasa in voce Floarea, linga urechea primarului. Paul Vale se apropie si ii strecura in palma o hirtie de 50.000 de lei. Ochii instrumentistilor sclipira imediat, dar isi dadura repede seama ca generozitatea primarului nu se va rasfringe si asupra lor, asa ca lasara arcusul mai moale. „Sint de la 416. Acum presteaza munca in folosul comunitatii. Si Floarea veni mai mult pentru un pahar de tuica. S-a lasat de cintat de cind a murit barbatu-sau“, zise, inveselit deopotriva de situatie si de vin, unul dintre colegii de partid ai primarului. „Ia uitati-va cum sta opozitia in spatele gardului! Nu vrura nici sa joace! Ca doar jucau pentru Ziua Unirii, nu pentru primar!“.
Paharele fura golite, se strinsera miinile si toata lumea pleca acasa. Linga monument, Iulica lu’ Mindis reusi sa aprinda in cele din urma luminarea linga numele lui Ticu. „Trecu si 1 Decembrie. Acu’, ne-om mai veseli la Craciun!“…
