15.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBolnavii de hemofilie-nevoiti sa dea spaga ca sa obtina tratamentul pe care ar trebui sa-l primeasca gratuit

Bolnavii de hemofilie-nevoiti sa dea spaga ca sa obtina tratamentul pe care ar trebui sa-l primeasca gratuit

„Mie mi-au spus ca nu au factor VIII, dar altii au luat si 20 de flacoane dupa ce au dat mita“

Bolnavii de hemofilie au nevoie de tratament profilactic care costa lunar pina la 100 de milioane de lei, reprezentind contravaloarea a trei-patru flacoane a cite 1.000 de unitati. In Gorj sint 12 astfel de bolnavi care trebuie sa-si administreze, dupa caz, factor VIII sau IX. Intrucit Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate(CJAS) Gorj a alocat anul trecut pentru acest program 30 de milioane de lei, cam cit costa un flacon, fiecare bolnav trebuie sa se descurce cum poate. Oamenii sustin ca la Institutul National de Hematologie li se spune adesea ca nu exista rezerve, dar tratamentul se gaseste daca solicitantul este dispus sa dea spaga.

Hemofilia este o boala a singelui, generata de lipsa factorului de coagulare VIII sau IX. In forme avansate, boala se manifesta prin hemoragii externe sau interne care dau dureri groaznice bolnavului si pot produce moartea.

In tara traiesc in jur de 2.000 de astfel de bolnavi, iar in Oltenia-50. Starea de sanatate a celor 12 bolnavi de hemofilie din Gorj este din ce in ce mai grava din cauza ca lipseste tratamentul cu factor VIII sau IX. Desi maladia este trecuta pe programul 18 al CAS, acesta nu este finantat pentru ca bolnavii sa poata primi tratament gratuit.

Hemofilicii din Tirgu Jiu isi pot face rost gratuit de factor VIII sau IX de la Institutul National de Hematologie din Capitala sau din unele spitale din Timisoara, unde se mai primesc donatii din strainatate.

„Am avut noroc mare ca la Timisoara vin sponsorizari din Germania sau Ungaria si doctorii de acolo au grija de noi si ne dau tratament gratuit. Toti bolnavii din Oltenia merg la Timisoara. Singura alternativa pe care o avem este Institutul de Hematologie din Capitala. Acolo, mie mi-au spus ca nu au factor VIII, dar cunosc persoane care au primit 20 de flacoane dupa ce au dat spaga. Acum doi ani, am dat si eu 400.000 de lei mita si atunci mi-au dat si mie patru flacoane“, a povestit unul dintre bolnavi, care a tinut sa nu-i fie publicat numele.

„Mai bine sufar decit sa consum flaconul asta“

Costinel Popescu este unul dintre bolnavii de hemofilie din Gorj care are nevoie de factor IX. In urma cu opt ani a suferit o interventie chirurgicala la genunchi si de atunci se deplaseaza foarte greu, cu ajutorul unor cirje. Pentru ca ultimul flacon de factor IX l-a primit toamna trecuta de la Timisoara, Costinel prefera sa indure chinurile bolii si sa pastreze tratamentul pentru situatii grave.

„Am avut multe hemartroze, adica hemoragii in articulatii, hemoragii subcutanate, care sint dureroase, dar prefer sa suport durerea si sa mai iau cite un algocalmin. Mai pun cite o compresa cu apa rece. Pastrez flaconul asta pentru situatii grave, cind nu o sa pot face rost repede de un altul“, a spus Costinel.

Presedintele sucursalei Oltenia a Asociatiei Romane de Hemofilie este el insusi intr-o stare critica, internat de aproape jumatate de an intr-un spital din Timisoara.

Mircea Andrei are 30 de ani si este inspector la Inspectoratul de Stat pentru Persoane cu Handicap Gorj. El sufera de o fistula intestinala, iar starea sanatatii sale este precara, avind nevoie de transfuzii repetate. Operatia care i-ar salva viata lui Mircea Andrei nu se poate face decit in Germania si costa 20.000 de euro. Singura sansa a tinarului ar fi sa obtina suma din donatii.

„Situatia noastra este foarte grava pentru ca nu se intereseaza nimeni de noi. Casa Nationala de Sanatate nu finanteaza programul care vizeaza boala noastra pentru a primi tratament gratuit. Daca am beneficia de citeva flacoane pe luna, starea noastra nu s-ar agrava atit de repede“.

CAS Gorj a primit in acest an 94 de milioane de lei, reprezentind fondurile pentru programul de hemofilie. Suma ajunge pentru trei flacoane de factor VIII sau IX.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS